Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presupuşii autori ai jefuirii unei nave antice în Marea Mediterană au fost arestaţi în Franţa

nologommoni.it
corabie antica epava titanic nava ruina

Presupuşii autori ai jefuirii unei nave antice în Marea Mediterană, în largul oraşului francez Cannes, au fost arestaţi în sud-estul Franţei, după descoperirea a câteva zeci de amfore într-un garaj, a anunţat miercuri jandarmeria maritimă, relatează AFP.

Jaful ''de proporţii'' a fost constatat pe 19 aprilie în cursul începerii săpăturilor arheologice la locul naufragiului Fort Royal 1, o navă antică încărcată cu amfore de vin greco-italice datând din secolul al II-lea î.Hr., a indicat Ministerul Culturii.

Scafandrii de la Departamentul de cercetări arheologice subacvatice al ministerului (Drassm) au constatat că multe amfore dispăruseră deja, potrivit Agerpres.ro.

Din cauza jafului ''pierderea informaţiilor ştiinţifice şi istorice sunt probabil majore'', a indicat Drassm.

Ancheta efectuată în urma acestei descoperiri, inclusiv înfiinţarea unui dispozitiv de supraveghere, a făcut posibilă identificarea ''mai multor persoane care locuiesc în Alpii Maritimi (sud-estul Franţei) şi care fac scufundări'', a declarat Jandarmeria maritimă din Mediteraneană, potrivit unui comunicat de presă.

Pe 9 mai, aceşti presupuşi jefuitori, al căror număr nu a fost precizat, au fost arestaţi şi plasaţi în arest.

Aceştia au fost apoi eliberaţi ''în aşteptarea rezultatelor cercetărilor în curs'', a adăugat jandarmeria, care a precizat că ancheta continuă pentru a confirma provenienţa amforelor ridicate şi destinaţia acestora.

În urma percheziţiilor au fost descoperite într-un garaj 68 de amfore şi alte 24 sparte precum şi gâturi de amfore, ţigle antice şi diverse fragmente de amfore şi ceramică antică şi modernă, a precizat jandarmeria.

Această captură este calificată drept ''majoră'' de către jandarmerie, preţul de revânzare al unei amfore fiind estimat la 2.000 de euro pe unitate.

Au fost confiscate două bărci, precum şi echipamentul de scufundări folosit la jaf.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.