Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prețul la petrol și gaze ar putea să fie majorat, după ce rebelii din Yemen au atacat Arabia Saudită: drone și rachete lansate împotriva unor uzine

wsj.net
rebeli huthi yemen

Rebelii din Yemen au lansat duminică dimineaţa o serie de atacuri cu drone şi rachete asupra Arabiei Saudite. Atacurile au vizat o uzină de gaz natural lichefiat, o uzină de desalinizare a apei, o instalaţie petrolieră şi o centrală electrică, a anunţat presa saudită de stat, relatează Mediaax.

Atacurile nu au provocat victime, a precizat coaliţia militară condusă de Arabia Saudită care luptă în Yemen. Totuși, rachetele au avariat vehicule civile şi locuinţe din zonă.

Este cea mai recentă escaladare a atacurilor transfrontaliere ale rebelilor asupra Arabiei Saudite, în condiţiile în care negocierile de pace sunt în impas, iar conflictul care a devastat o mare parte din Yemen din 2015 continuă.

Atacurile asupra infrastructurii de energie vin într-un moment în care preţurile la combustibili cresc vertiginos. Referinţa internaţională a petrolului, petrolul Brent, a oscilat duminică la peste 107 dolari, după ce aproape a atins un vârf de 140 de dolari la începutul acestei luni.

Amploarea pagubelor nu este clară. Agenţia oficială de presă saudită a postat diverse fotografii cu pompieri care sting flăcările, precum şi cu maşini distruse şi cratere în pământ care ar fi fost provocate de seria de lovituri cu drone şi rachete balistice.

Recent, Consiliul de Cooperare al Golfului, cu sediul în Arabia Saudită, a invitat părţile beligerante din Yemen la discuţii la Riad, cu scopul de a pune capăt războiului. Oferta a fost respinsă din start de rebeli, care au cerut ca negocierile să aibă loc într-o ţară neutră.

Discuţiile de pace au eşuat când Houthis au încercat să captureze Marib, oraş bogat în petrol, unul dintre ultimele bastioane ale guvernului yemenit susţinut de Arabia Saudită.

Războiul brutal din Yemen a izbucnit în 2015, după ce rebelii şiiţi susţinuţi de Iran au cucerit capitala ţării, Sanaa, şi o mare parte din nord. Arabia Saudită, care se temea de o prezenţă iraniană la graniţa sa, a lansat împreună cu alte state arabe o campanie aeriană devastatoare pentru a-i alunga pe rebeli şi a restabili guvernul recunoscut la nivel internaţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.