Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prețul petrolului, creștere spectaculoasă, după ultimele decizii din SUA

SteelGruru
petrol

Preţurile petrolului au crescut joi cu 2%, susţinute de cererea record din SUA, scăderea stocurilor de ţiţei şi perspectivele economice optimiste din partea Rezervei Federale, care au depăşit temerile că varianta Omicron a coronavirusului va afecta consumul global, transmite Reuters.

Ţiţeiul şi alte active cu risc, cum ar fi acţiunile, au primit, de asemenea, un impuls după ce Fed a publicat o perspectivă economică optimistă, ridicând optimismul investitorilor chiar dacă banca centrală a SUA a semnalat încetarea stimulentelor monetare, informează News.ro.

”Piaţa se temea de ceea ce urma să facă Fed şi, acum, că ştim cu ce avem de-a face, piaţa se redresează”, a declarat Phil Flynn, analist senior în Chicago.

Ţiţeiul Brent a fost cotat în creştere cu 1,76%, până la 75,18 dolari pe baril, în timp ce ţiţeiul american West Texas Intermediate (WTI) a avansat cu 2, 1% la 72,39 dolari pe baril.

Cererea a crescut în 2021 după prăbuşirea de anul trecut. Miercuri, Administraţia pentru Informaţii în Domeniul Energiei din SUA (AIE) a declarat că produsul furnizat de rafinării, un indicator al cererii, a crescut în ultima săptămână la 23,2 milioane de barili pe zi (bpd).

”Aceste cifre sugerează un context economic sănătos. Deşi anunţul Fed a declanşat o creştere atât a preţurilor petrolului, cât şi a acţiunilor, retragerea sprijinului economic, împreună cu criza Omicron, sunt cele două obstacole majore cu care se confruntă piaţa petrolului”, a spus Tamas Varga, de la firma de brokeraj PVM.

Oferind un sprijin suplimentar preţurilor, AIE a raportat, de asemenea, că stocurile de ţiţei din SUA au scăzut cu 4,6 milioane de barili, mai mult decât au estimat analiştii.

Câştigurile au fost limitate totuşi de îngrijorările legate de Co vid-19 şi de perspectiva unui surplus de ofertă anul viitor, aşa cum a semnalat Agenţia Internaţională pentru Energie în raportul său lunar din această săptămână.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.