Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Surpriză pe piața imobiliară din București: Sectoarele în care prețul chiriilor la garsoniere a scăzut

protv.ro
garsoniera

Interesul pentru chirii a fost pe un trend ascendent în luna mai, în comparație cu luna anterioară. Românii au vizualizat cu 14% mai multe pagini cu anunțuri imobiliare și au făcut cu 3% mai multe contactări comparativ cu luna aprilie (contactările sunt interacțiunile între chiriași și cei care publică anunțuri de închiriere pe platformă).

De asemenea, față de aceeași perioadă a anului trecut, interesul pentru chirii a fost mai ridicat în acest an – datele arată că au fost vizionate cu 11% mai multe pagini cu anunțuri imobiliare și că au fost realizate cu 9% mai multe contactări. Media prețurilor solicitate ale chiriilor în principalele orașe mari din țară este relativ constantă față de luna anterioară, chiar dacă pe anumite segmente de locuințe s-au identificat creșteri sau scăderi. Totuși, prețurile solicitate pentru chirii au crescut, în medie, cu 16% de la un an la altul.

Cum au evoluat prețurile chiriilor în București, conform datelor Storia.ro

În luna mai, cea mai mare creștere a prețurilor medii solicitate se observă la apartamentele cu două camere, care au crescut cu 10% în sectorul 2 și cu 12% în sectorul 6. În sectorul 5 s-a observat o ușoară creștere (2%), în timp ce în celelalte sectoare din București prețurile medii solicitate au rămas la același nivel ca în luna anterioară. Astfel, prețurile medii ale apartamentelor cu două camere s-au încadrat între 420 de euro (sectorul 4) și 600 de euro (sectorul 1).

În schimb, în cazul garsonierelor se poate observa o scădere de 10% a prețului mediu solicitat în sectorul 5 – o garsonieră se poate închiria, în medie, cu 270 de euro. De asemenea, și în sectorul 1 s-au înregistrat scăderi de 5% ale prețului mediu solicitat, unde o garsonieră se poate închiria cu 370 de euro. În celelalte sectoare din București, prețurile medii pentru garsoniere au rămas relativ constante față de luna anterioară.

Apartamentele de trei camere au avut prețuri medii cuprinse între 480 de euro (sectorul 6) și 950 de euro (sectorul 1). Acestea sunt relativ similare cu cele din luna anterioară, cea mai mare creștere în această categorie (4%) înregistrându-se în sectorul 4, unde prețul a crescut de la 500 de euro la 520 de euro.

Cum au evoluat chiriile în alte orașe mari din țară, conform datelor Storia.ro

În țară, prețurile medii solicitate au rămas relativ similare față de luna anterioară, cea mai mare scădere înregistrându-se în Arad la apartamentele cu trei camere (-11%), pe când cea mai mare creștere a fost identificată în Sibiu, tot la apartamentele cu trei camere (11%).

CLUJ-NAPOCA

În Cluj-Napoca, prețurile medii solicitate în luna mai au rămas constante cu cele din luna anterioară, însă putem observa o creștere de 12% față de aceeași perioadă a anului trecut.

IAȘI

În Iași, prețurile medii solicitate au rămas relativ similare față de luna anterioară pentru apartamentele de două și trei camere. În schimb, prețul mediu solicitat pentru garsoniere a scăzut cu 5%. Față de anul trecut, apartamentele în Iași au un preț de închiriere cu 12% mai ridicat, în medie.

BRAȘOV

 

Prețurile medii solicitate au rămas la același nivel ca luna anterioară pentru toate tipurile de apartamente, însă, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, prețurile de închiriere au crescut, în medie, cu 25%.

CONSTANȚA

În Constanța s-a observat o creștere a prețurilor medii de 8% la apartamentele cu trei camere și de 6% la garsoniere, în timp ce prețurile medii pentru apartamentele cu două camere au rămas constante.

TIMIȘOARA

Comparativ cu luna anterioară, în Timișoara prețurile medii solicitate pentru închiriere au rămas relativ similare. Totuși, față de anul trecut, prețurile solicitate au crescut, în medie, cu 10% la garsoniere, 11% la apartamentele cu trei camere și cu 12% la apartamentele cu două camere.

SIBIU

În Sibiu, prețurile medii solicitate au rămas similare pentru garsonierele și apartamentele cu două camere, în timp ce, pentru apartamentele cu trei camere, au crescut cu 11%, în medie.

ORADEA

Prețurile medii solicitate au crescut cu 6% la apartamentele cu două camere și cu 7% la garsoniere. În același timp, prețurile medii pentru apartamentele cu trei camere au scăzut cu 3%. Față de anul trecut, în Oradea prețul mediu solicitat de închiriere este cu 27% mai ridicat.

CRAIOVA

Prețurile cerute pentru închiriere au crescut cu 6% în cazul apartamentelor cu două camere, dar au scăzut cu 3% în categoria de garsoniere.

ARAD

În Arad s-au înregistrat scăderi ale prețului mediu solicitat, iar chiriile au avut prețuri mai mici cu 11% față de luna trecută la apartamentele cu trei camere și cu 9% mai scăzute la apartamentele cu două camere.

Analiza a fost realizată de Storia.ro – platforma de imobiliare lansată de OLX, ca parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii imobiliare corecte, în cunoștință de cauză.

 

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.