DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Prețurile combustibilului au bubuit, iar marii giganți ai petrolului anunță profituri colosale

SteelGruru
petrol

Producătorul de petrol deţinut de stat Saudi Aramco a raportat duminică o creştere de aproape 82% a profitului net în primul trimestru, în linii mari în conformitate cu prognozele analiştilor, datorită preţurilor ridicate ale petrolului, transmite Reuters.

Aramco, care este la egalitate cu Apple ca cele mai valoroase companii din lume în funcţie de capitalizarea bursieră, a raportat un profit net de 39,5 miliarde de dolari pentru trimestrul încheiat pe 31 martie, faţă de 21,7 miliarde de dolari cu un an mai devreme, informează News.ro.

Analiştii anticipau că cel mai mare exportator de petrol din lume va înregistra un profit net de 38,5 miliarde de dolari, conform unei estimări medii a 12 analişti, furnizată de companie.

Aramco, care s-a listat la bursă în 2019, cu vânzarea unui pachet de 1,7% din acţiunile companiei, vândute în principal către instituţiile publice şi regionale din Arabia Saudită, a declarat că câştigurile sale sunt cele mai mari din orice trimestru de când s-a înscris la bursă, impulsionate de preţurile ţiţeiului, volumele vândute şi marjele îmbunătăţite.

Câştigurile companiilor globale de energie, cum ar fi BP (şi Shell, au crescut la cel mai mare nivel din cel puţin un deceniu pe fondul creşterii preţurilor mărfurilor, chiar dacă multe dintre ele suferă în mare parte deprecieri, ca urmare a retragerii din Rusia.

Preţul ţiţeiului Brent a încheiat primul trimestru în creştere cu aproape 70%, până la 107,91 dolari pe baril, comparativ cu sfârşitul lunii martie 2021.

OPEC+ a fost de acord în această lună cu o nouă creştere modestă a ţintei sale lunare de producţie de petrol, argumentând că nu poate fi acuzată pentru întreruperile livrărilor ruseşti care au condus la creşterea preţurilor. De asemenea, a mai spus că restricţiile legate de coronavirus din China ameninţă perspectivele pentru cerere.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.