DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preţurile la tutun şi alcool vor scădea în 2015, dar se scumpeşte benzina

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat joi că preţurile la tutun şi alcool vor scădea anul viitor, întrucât a fost deja parcurs calendarul de aliniere a nivelurilor accizelor, iar BNR prognozează o ieftinire medie de 0,1%, în special din accize, în timp ce benzina se va scumpi cu 0,3%.

"La produsele din tutun şi băuturi alcoolice avem creşteri în 2014 şi scăderi în 2015. Sunt legate de faptul că tot programul de accizare a fost îndeplinit, deci nu mai vedem aici probleme deosebite", a spus Isărescu la prezentarea raportului trimestrial privind inflaţia, conform Mediafax.
Pe de altă parte, Isărescu a precizat că nu are indicaţii de la Ministerul Finanţelor privind construcţia bugetară sau alte măsuri fiscale, dar banca centrală încorporează în modele numai evoluţiile certe care decurg din actele normative în vigoare.
Ulterior, reprezentanţii BNR au precizat că prognoza se bazează pe legislaţia în vigoare, care prevede calculul accizei prin indexarea cursului de schimb de la 1 octombrie 2013 cu rata inflaţei din ultimele 12 luni, la fel cum s-a procedat şi în acest an.
Prognoza BNR indică însă o scumpire a combustibililor cu circa 0,3%, în ciuda reducerii accizei, cel ma probabil pe o estimare de creştere a preţului internaţional al petrolului.
Pentru 2015, banca centrală a revizuit în scădere cu 0,8% prognoza de inflaţie, de la 3% în august la 2,2%.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.