Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Previziunile lui Nigel Farage - O amânare a Brexitului sau un nou referendum

farage

O amânare a Brexitului şi un eventual al doilea referendum pe tema ieşirii regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) sunt de avut în vedere, iar susţinătorii divorţului între Londra şi Bruxelles trebuie să se organizeze, a îndemnat vineri Nigel Farage, relatează Reuters preluată de news.ro.

Fostul lider al Partidului Independenţei Regatului Unit (Ukip, eurofob, antimigranţi) a fost unul dintre artizanii campaniei ”Leave” în referendumul de la 23 iunie 2016.

”Mă tem ca Camera Comunelor să nu anuleze efectiv acest Brexit. Pentru mine, rezultatul cel mai probabil după toate astea este o prelungire a Articolului 50”, a declarat el la postul Sky News.

”Ar putea să aibă loc alt referendum”, a adăugat el.

”Tabăra «Remain» este bine finanţată, bine organizată. Ei sunt pregătiţi de un nou referendum. Ar fi o eroare din partea euroscepticilor să nu facă acelaşi lucru”, a adăugat el.

Întrebat ce părere are despre viitorul Ukip, Farage a recunoscut că această formaţiune politică ”nu poate să fie salvată” şi că are în vedere altă ”formaţiune”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.