Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Imagini teribile: Un prezentator de la cea mai mare televiziune privată din Afganistan a fost împușcat mortal

Un fost prezentator de ştiri din Kandahar (sud) a fost împuşcat mortal joi dimineaţa de indivizi înarmaţi, în cel mai nou dintr-o întreagă serie de atacuri desfăşurate recent în Afganistan, relatează Reuters şi AFP.

Nimat Rawan, angajat al Ministerului de Finanţe afgan, era cunoscut de când lucra la ToloNews, cel mai mare canal de ştiri privat din Afganistan.

Un purtător de cuvânt al poliţiei provinciale, Jamal Naser, a menţionat că a fost lansată o anchetă, scrie agerpres.ro.

Atacul nu a fost revendicat, dar guvernul de la Kabul şi puterile occidentale atribuie de regulă astfel de acţiuni rebelilor talibani, pe care îi acuză că încearcă astfel să răspândească teama, evitând totodată producerea unui număr mare de victime civile. Numeroşi jurnalişti, militanţi pentru drepturi civile, oficiali guvernamentali şi magistraţi au fost vizaţi în ultimele luni de astfel de atacuri.

Miercuri, un purtător de cuvânt al talibanilor a avertizat că ziariştii care vor practica o "acoperire partizană" a evenimentelor vor "suporta consecinţele". Preşedintele Înaltului Consiliu pentru reconciliere naţională din Afganistan, Abdullah Abdullah, a condamnat joi această ameninţare şi "toate tentativele de a-i reduce la tăcere pe jurnaliştii afgani".

În contextul în care Washingtonul a anunţat luna trecută că intenţionează să-şi retragă toate trupele din Afganistan până pe 11 septembrie a.c. - când se împlinesc 20 de ani de la atacurile de la Turnurile gemene, ce au stat la baza invaziei americane -, violenţele înregistrează un puternic reviriment în această ţară, notează Reuters. Zilnic au loc conflicte între forţele de securitate afgane şi militanţii talibani care continuă revolta lansată după înlăturarea de la putere a mişcării islamiste, în 2001, în încercarea de a răsturna guvernul actual susţinut de Occident.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din Baghlan, Jawed Basharat, talibanii au reuşit în doar două zile să captureze încă un district din această provincie nordică.

În provincia centrală Ghazni, şase membri ai forţelor de securitate afgane au fost ucişi într-un atac al talibanilor produs în cursul nopţii, a indicat un responsabil local.

Potrivit guvernului afgan, talibanii au ucis sau rănit peste 50 de soldaţi în ultimele 24 de ore în cel puţin 26 de provincii. În acelaşi timp, zeci de militanţi talibani au fost ucişi de trupele guvernamentale.

Criticii deciziei preşedintelui american Joe Biden de a retrage forţele americane din Afganistan afirmă că rebelii talibani vor încerca să redobândească puterea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.