Cei doi candidaţi aflaţi pe primul loc în sondajele cu privire la învestitura democrată pentru prezidenţialele americane, Joe Biden şi Bernie Sanders, se vor înfrunta pe acelaşi platou de televiziune cu ocazia primei dezbateri a primarelor, organizată două seri succesive din cauza numărului record de 20 de participanţi, relatează AFP preluat de agerpres.
Cu câte zece candidaţi în fiecare seară, dezbaterile vor avea loc la 26 şi 27 iunie la Miami, în Florida, stat-cheie în care preşedintele republican Donald Trump urmează să se deplaseze şi el, marţi, pentru a-şi lansa oficial campania pentru realegerea în noiembrie 2020.
În faţa numărului neobişnuit de candidaţi la prezidenţiale, 23, Partidul Democrat a efectuat o selecţie pe baza rezultatelor din sondaje şi a numărului de donatori.
Ajungând la un grup uşor mai restrâns, ei au tras la sorţi vineri având grijă să amestece principalii candidaţi cu pretendenţii cei mai modeşti.
Afişul celei de-a doua seri, 27 iunie, reuneşte cel mai cunoscute nume ale partidului.
Fostul vicepreşedinte Joe Biden, situat confortabil pe primul loc în sondajele democrate (32% potrivit mediei RealClearPolitics), se va afla pe scenă cu următorul în sondaje şi candidat înfrânt în 2016, Bernie Sanders (16,5%).
Ei vor fi însoţiţi de doi candidaţi din plutonul de frunte: tânărul primar al oraşului South Bend din Indiana, Pete Buttigieg, şi senatoarea de California Kamala Harris.
Aceasta îi lasă senatoarei progresiste Elizabeth Warren (12%), locul al treilea în sondaje, o poziţie avantajoasă în grupul din prima seară.
La 26 iunie, ea va fi pe scenă alături de steaua în ascensiune a democraţilor, Beto O'Rourke (3,5%), senatorul Cory Booker (2,3%) şi senatoarea de centru Amy Klobuchar (1%).
Dezbaterile vor fi transmise de NBC News, MSNBC şi de canalul în limba spaniolă Telemundo.
Acest grup de candidaţi la Casa Albă afişează o diversitate record - cu şase femei - şi doi senatori afroamericani, Kamala Harris şi Cory Booker, fostul ministru latinoamerican Julian Castro, o membră de origine samoană şi de confesiune hindusă, Tulsi Gabbard, şi primul candidat de prim-plan pentru Casa Albă care şi-a declarat deschis homosexualitatea, Pete Buttigieg.
Prezidenţiale americane: Sanders contra Biden în primele dezbateri ale democraţilor
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

27
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
27

498
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
498

22
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
22

2.197
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.197

1.211
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.211

1.116
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.116

2.618
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.618

925
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
925

1.397
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.397

2.045
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.045

3.863
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.863

45
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
45

2.579
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.579
















Comentează