Duma de Stat a Rusiei, sau parlamentul, lucrează la o lege care să reglementeze Grupul Wagner, potrivit lui Andrey Kartapolov, șeful Comitetului de Apărare, notează Mediafax.
Au existat speculații considerabile cu privire la viitorul Wagner de când șeful său, Evgheni Prigojin, a lansat o rebeliune în acest weekend.
"Soarta PMC Wagner nu este determinată, dar nu este necesar să o interzicem, deoarece aceasta este o unitate pregătită pentru luptă și există întrebări pentru conducerea sa, și nu pentru luptători", a declarat Kartapolov duminică pentru ziarul rusesc de afaceri Vedomosti, citat de CNN.
Comentariile lui Kartapolov sunt un ecou al celor făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a declarat sâmbătă că s-a ajuns la un acord privind "întoarcerea PMC Wagner la locațiile sale. O parte dintre ei, cei care vor dori să facă acest lucru, vor semna ulterior contracte cu Ministerul Apărării - este vorba despre cei care nu au participat la marșul" ordonat de Prigojin.
Comentează