Prima centură a oraşului Curtici a fost finalizată mai devreme cu şase luni decât era prevăzut în contractul cu executantul lucrărilor şi a costat aproximativ 4.000.000 de euro, iar drumul scoate traficul greu din oraş, care s-a intensificat în ultimii 20 de ani şi i-a afectat pe locuitori.
Primarul oraşului Curtici, Bogdan Ban, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că noul drum are o lungime de 7,2 kilometri şi face legătura între drumul judeţean Curtici - Macea şi drumul judeţean Curtici - Sântana, dar asigură legătura şi cu pasajul peste calea ferată.
"Traficul greu s-a intensificat foarte mult în ultimii 20 de ani pentru că la Curtici avem o zonă industrială importantă, dar acum reuşim să deviem camioanele, care circulau prin centrul oraşului", a spus edilul.
El a precizat că recepţia lucrărilor a fost făcută şi drumul este deschis neoficial traficului, în timp ce toate celelalte documente pentru deschiderea oficială vor fi finalizate în câteva zile.
Discuţiile pentru un drum de centură pentru Curtici au început în urmă cu patru ani, iar finanţarea europeană a fost obţinută în anul 2019, printr-un program transfrontalier. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Arad, iar lucrările au început anul trecut şi aveau termen de finalizare mijlocul anului 2022.
Centura actuală leagă nordul de sudul localităţii, dar Primăria Curtici intenţionează să mai construiască şi o centură nord-vest, pentru care a contractat deja realizarea studiului de fezabilitate.
Prima centură a oraşului Curtici a fost finalizată înainte de termen şi a costat 4.000.000 euro
București
4°C
Articole Similare

76
A dat peste omul legii pentru a scăpa. Un șofer băut a lovit cu mașina polițistul care l-a oprit în trafic
76

173
Horoscopul zilei de 9 aprilie 2026. Taurii, protagoniștii unei schimbării pozitive. Află ce se întâmplă cu zodia ta
173

425
VIDEO Foc în loc de rugăciune, în Săptămâna Patimilor: O biserică a ars; flăcările au înghițit totul în câteva minute
425

190
Românii sunt vizați de tot mai multe fraude online înainte de Paște: Atenție la cumpărături, donații și livrări / Recomandările autorităților
190

37
Acțiune de salvare pentru recuperarea a doi ucraineni de pe munte: unul dintre ei, diabetic şi dependent de insulină, nu se mai poate deplasa
37

744
Situaţie critică în agricultură şi din industria alimentară! Florin Barbu îi acuză pe Ilie Bolojan și Alexandru Nazare: Nu am fost chemat la Guvern!
744

48
Ambasada turcă la Bucureşti: Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci şi un ambasador al prieteniei dintre Turcia şi România
48

35
MAI după decesul lui Mircea Lucescu: Un om care a inspirat generații întregi
35

478
Radu Miruţă, despre riscurile de atac în România: Nu avem nicio indicaţie cum că Iranul ar avea o intenţie de a ataca o ţară membră NATO
478

2.559
Narcisa Iorga pune tunurile pe CNA după închiderea Realitatea Plus: În CNA sunt persoane odioase numite pentru a face rău
2.559

879
Galatasaray, mesaj emoţionat după decesul lui Lucescu: Nu te vom uita!
879

499
Date alarmante: România, pe locul 2 în lume la conținut cu abuzuri asupra copiilor / Propunere legislativă pentru pedepse mai dure și răspundere extinsă
499

47
Incendiu la un camion care transporta produse congelate şi băuturi: traficul rutier, blocat pe DN 1
47
















Comentează