Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primă de 300 de euro pentru jandarmii care 'au dat piept' cu vestele galbene

Guvernul francez a propus acordarea unei prime excepţionale de 300 de euro pentru membrii forţelor de ordine mobilizaţi pentru a face faţă mişcării "vestelor galbene", potrivit unui amendament depus marţi în cadrul examinării proiectului de lege privind finanţele pentru 2019, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

citește și: S-a stabilit cine îl va înlocui pe procurorul Cristian Lazăr: Cine este magistratul care va face ancheta în dosarul în care este vizată Carmen Iohannis

Acest anunţ intervine în condiţiile în care Ministerul de Interne al Franţei se confruntă cu o frondă a sindicatelor din poliţie, care cer un "randament al investiţiilor" după mobilizarea lor şi au îndemnat, unele dintre ele, la o mişcare de protest marţi şi miercuri.

Preşedintele Franţei a promis alocarea unei prime în timpul unui dineu cu reprezentanţi ai Companiilor Republicane de Securitate (CRS), în 3 decembrie, la o zi după confruntările violente de la Paris, în timpul celei de-a treia săptămâni de mobilizare a "vestelor galbene", însă el nu a precizat nivelul acesteia.

Potrivit amendamentului guvernului francez programat să fie dezbătut marţi seara în noua lectură a Adunării Naţionale în cadrul proiectului legii de finanţe pentru 2019, de această primă "excepţională" menită să exprime "recunoştinţa Republicii" vor beneficia 111.000 de poliţişti şi jandarmi mobilizaţi în timpul celor şase săptămâni de criză. Costul total al măsurii este estimat la 33 de milioane de euro, potrivit amendamentului guvernului.

Modalităţile de atribuire a acestei prime şi principiul de atribuire au fost vehement criticate de sindicatele din poliţie.

De asemenea, guvernul francez propune într-un alt amendament alocarea unei "prime excepţionale" de 200 de euro pentru circa 5.000 de angajaţi ai prefecturii, pentru comportamentul şi sprijinul lor oferit în operaţiunile pentru menţinerea ordinii publice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.