Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima ediţie The Jazz Cave Festival va avea loc în perioada 2-4 iulie, la Peştera Ialomiţei

wondatunes.com
jazz

Peştera Ialomiţei din Bucegi va deveni o scenă naturală pentru un număr de peste 60 de artişti confirmaţi la The Jazz Cave, cel mai nou festival dedicat artei sunetelor improvizatorice din România, ce va avea loc în perioada 2-4 iulie, anunţă Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR).

Organizatorii precizează că vor fi respectate măsurile de protecţie COVID-19, potrivit agerpres.ro.

Iubitorii muzicii de jazz se pot bucura de trei zile petrecute în aer liber vizitând totodată zona turistică Padina Peştera. Peştera Ialomiţei este una dintre cele mai valoroase obiective speologice din ţară.

"În calitate de amfitrion va fi invitat îndrăgitul realizator radio Florian Lungu, personalitate remarcabilă a jazz-ului românesc, cunoscut în rândurile publicului prin porecla "Moşu". Realizator a peste 7000 de emisiuni radio şi TV, autor a sute de articole pe tema jazz-ului, Florian Lungu a declarat recent pentru publicul aşteptat la Festival: ca artă a emancipării, plină de creativitate, registru de apogeu al exprimării sonore spontane, JAZZUL întruchipează, în fapt, triumful maximei, continuei prospeţimi în expresie, omagiul adus de interpretul creator publicului avid de noutate", se arată într-un comunicat remis de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR).

Programul festivalului va cuprinde recitaluri susţinute de unii dintre cei mai în vogă artişti ai momentului, atât din generaţiile consacrate, cât şi parte din noul val de jazz românesc.

"Mesajul autenticităţii acestei minunate arte, a muzicii improvizate, spune Florian Lungu, va fi acreditat de muzicieni cu majusculă din ţară şi de peste hotare: între ei Mircea Tiberian, Alex Simu, Sebastian Burneci, Paolo Profeti, Irina Sârbu, Ana-Cristina Leonte, Alex Arcuş, John Betsch, Chris Dahlgren - pentru a-i numi doar câţiva dintre cei mai reprezentativi", se mai arată în comunicatul Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR).

Pe lângă concerte, festivalul va mai cuprinde expoziţii de istorie şi artă contemporană precum şi proiecţii de film la Hotel Peştera. Va expune artista multimedia Elena Nicoleta Albu care va pregăti un performance inspirat de muzica live, iar pe ecranul de cinema în aer liber vor fi prezentate filmele Whiplash (2014, R.: Damien Chazelle), Mezzo forte! (2019, R.: Eugen Dediu) şi Prova d'orchestra (1978, R.: Federico Fellini).

The Jazz Cave Festival, prima ediţie, este un eveniment organizat de UCIMR - Asociaţia "Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România" prin programul "OTA" şi Exces Music. Parteneri principali: Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Asociaţia Turistică Peştera - Padina, Complexul Naţional Muzeal "Curtea Domnească", Hotel Peştera. Parteneri culturali: Institutul Cultural Român, Primăria Moroieni, Peştera Ialomiţei, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, Arts District is Here!, Keia - Izvorul Zăganului, Foldo. Parteneri media sunt: Enjoy TV România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Cronica Română, Zile şi Nopţi, Agenţia de Carte, Şapte Seri, România Pozitivă, Munteanu Recomandă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.