Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima licitaţie de artă românească în format NFT: au fost adjudecate lucrări de artă bisericească sau diverse alte lucrări

Artmark
licitatie

Lucrări de artă digitală realizate de artişti contemporani români, în format NFT, au fost adjudecate, marţi seara, la o licitaţie de artă postmodernă şi contemporană, care a inclus patrimoniul de artă contemporană al fostului UTC Alba, dar şi o secţiune de artă digitală organizată de Artmark, informează Agerpres.

Potrivit Artmark, licitaţia reprezintă o premieră în România, fiind prima sesiune care a inclus artă digitală realizată de artişti contemporani români, în format NFT, şi în care s-a acceptat ca plata pentru lucrări să fie efectuată şi în criptomonedă.

Arta digitală a alcătuit 10 loturi în licitaţie. Între lucrările adjudecate s-a numărat primul lot de artă digitală bisericească, criptat în NFT, realizat de pictorul Daniel Codrescu, iconograful Catedralei Naţionale. Lotul "Cea mai înaltă decât Cerurile" ("Maica Domnului cu Pruncul - Platytera") reprezintă unica fotografie (ediţie 1/1) a picturii altarului Catedralei Mântuirii Neamului. Pictura, artă celestă a cărei unică imagine se dezvăluie în acest lot de artă digitală, este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului din România şi una dintre cele mai mari din lumea ortodoxă. Potrivit dorinţei special exprimate de artist, toate fondurile colectate în urma vânzării acestui lot NFT, respectiv 2.250 de euro, vor fi donate fondului finalizării construcţiei Catedralei Mântuirii Neamului, precizează Artmark.

Între loturile de artă digitală adjudecate s-au mai numărat "Cold Reboot" de Alexandrin Reboot, la 1.200 de euro, "Night lies" de Eurosadboy, la 1.000 de euro.

De asemenea, au fost cumpărate lucrările: "Fata cu draperie" de Ştefan Câlţia, la 16.000 de euro, "Naiade" ("Balul fantomelor") de Sabin Bălaşa, la 14.500 de euro, "La promenade" de Georges Mazilu, la 13.000 de euro şi plumbul "Avion" de Constantin Brâncuşi, la 13.000 de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.