Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima ninsoare din acest sezon se lasă aşteptată la New York unde a fost doborât un record

SAE Institute
New York City

Iarna la New York evocă imagini tradiţionale, cu Central Park şi Times Square învăluite într-o pătură albă. Nu şi în acest an. Niciun fulg de nea nu a căzut nici duminică, metropola doborând astfel un record de 50 de ani pentru data primei ninsori din sezonul hibernal, relatează luni AFP.

Metropola este, de asemenea, pe cale să înregistreze cel mai mare număr de zile consecutive fără fulgi de zăpadă. O situaţie neobişnuită, care îi afectează pe locuitorii a căror relaţie de dragoste/ură cu zăpada este deja una foarte complicată, informează Agerpres.

"Este cu adevărat trist", a declarat pentru AFP Anne Hansen, fostă profesoară. "În mod normal, nu ne place să vedem zăpada sosind. Dar acum ne trezim regretând amarnic", a adăugat ea.

În metropola supranumită "Marele măr", primele ninsori au loc, în medie, la jumătatea lunii decembrie. Anul trecut, aşteptarea a durat până în Ajunul Crăciunului.

Şcolarii şi angajaţii apreciază apoi "zilele cu zăpadă" adesea alocate cu generozitate, ceea ce le permite să rămână acasă. Copiii îşi scot săniile, iar adulţii se echipează pentru schi fond şi se îndreaptă spre Central Park.

"Stăm acasă, bem ciocolată caldă, câinelui îi place", a declarat pentru AFP regizoarea şi producătoarea Renata Romain. Însă, "zăpada este frumoasă de văzut în prima zi, dar apoi se murdăreşte, se topeşte şi e mizerabilă", s-a grăbit ea să adauge.

Meteorologii înregistrează stratul de zăpadă începând de la 0,1 inch (un sfert de centimetru) în Central Park. Prin urmare, câţiva fulgi izolaţi nu sunt de ajuns.

În 1973, newyorkezii au aşteptat prima ninsoare până la 29 ianuarie, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie (NWS). Aşadar, absenţa zăpezii, duminică, a însemnat că această durată a fost depăşită pentru prima dată de la începutul înregistrărilor meteorologice, în 1869.

New York se apropie, de asemenea, de cea mai lungă serie de zile fără zăpadă - recordul existent este de 332 de zile. Duminică a fost cea de-a 326-a zi.

"Este foarte neobişnuit", a confirmat pentru AFP meteorologul Nelson Vaz, care a rememorat recentele valuri de frig paradoxale. Un metru de zăpadă a căzut în decembrie în Buffalo, unde ninsorile au ucis 39 de persoane.

Însă, la New York, la 600 de kilometri spre sud, acea furtună istorică care a îngheţat mare parte din Statele Unite în preajma Crăciunului, a adus ploi abundente şi la temperaturi anormal de ridicate.

Un început de ianuarie mai cald decât anul acesta a fost înregistrat tocmai în 1932, potrivit Weather.com.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.