Un judecător federal american a pronunţat miercuri prima pedeapsă legată de asaltul asupra Capitoliului, scutind de închisoare o femeie care a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, notează AFP preluat de agerpres.
Înainte de audiere, Anna Morgan-Lloyd a ajuns la un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii, admiţând că a pătruns ilegal în sediul Congresului la 6 ianuarie, în momentul în care parlamentarii certificau victoria lui Joe Biden la prezidenţiale.
"Am fost acolo pentru a-mi arăta sprijinul faţă de preşedintele (Donald) Trump, mi-e ruşine că a devenit o asemenea de etalare de violenţă", a declarat ea miercuri într-o audiere telefonică în faţa unui tribunal federal din Washington.
Venită din Indiana, această femeie în vârstă de 49 de ani l-a ascultat pe Trump denunţând împotriva tuturor dovezilor "alegerile furate", înainte de a urma mulţimea partizanilor lui în templul democraţiei. Ea a rămas acolo doar zece minute şi nu a comis nicio degradare sau violenţă.
"A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea", a scris ea pe Facebook a doua zi.
Dar după arestarea sa, a cooperat cu justiţia, şi-a cerut scuze şi a început să lucreze pentru "a-şi revizui unele opinii", a spus avocata sa.
Ţinând cont de această schimbare, procurorii sugeraseră punerea ei în libertate condiţionată pe o perioadă de trei ani, cu obligaţia de a presta servicii comunitare şi de a plăti daune de 500 dolari.
Judecătorul Royce Lamberth a urmat aceste recomandări, subliniind în acelaşi timp că ea a participat la "o crimă gravă". Această manifestaţie "nu a devenit violentă din întâmplare", a spus el.
Din ianuarie, poliţia federală a desfăşurat mijloace considerabile pentru a identifica cele aproximativ 800 de persoane implicate în asaltul asupra Capitoliului, care a şocat America.
Până în prezent, 500 au fost găsite şi inculpate pentru capete de acuzare mai mult sau mai puţin grele.
Pedeapsa pronunţată împotriva Annei Morgan-Lloyd duce la concluzia că acestea vor primi sentinţe proporţionale cu gravitatea faptelor lor, comentează AFP.
Prima persoană condamnată pentru asaltul asupra Capitoliului scapă de închisoare
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

354
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
354

751
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
751

45
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
45

755
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
755

34
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
34

3.087
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.087

1.578
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.578

1.416
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.416

2.916
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.916

1.005
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
1.005

1.502
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.502

2.191
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.191

4.107
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
4.107
















Comentează