Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima promisiune făcută de Dacian Cioloș partenerilor de la USR - Îmi asum că în 2021 Roşia Montană va intra în UNESCO

Inquam Photos / Octav Ganea
Ciolos cu Barna

Dacian Cioloş, liderul partidului PLUS, şi-a asumat în faţa membrilor USR intrarea Roşiei Montane în UNESCO în anul 2021, în timpul discuţiilor şi negocieri finale care au avut loc, sâmbătă seară, între USR şi PLUS, pentru constituirea alianţei electorale, potrivit Agerpres.

"Îmi asum că în 2021 Roşia Montană va intra în UNESCO!", a afirmat Dacian Cioloş în faţa membrilor Comitetului Politic al USR, în urma unei întrebări adresate de senatorul USR de Cluj, Mihai Goţiu.

"În timpul discuţiilor şi negocierilor finale, l-am întrebat direct pe Dacian Cioloş dacă în programul de guvernare cu care se vor prezenta (sau ne vom prezenta) în faţa cetăţenilor la alegerile din 2020, PLUS va susţine includerea Roşiei Montane în UNESCO şi dacă acest lucru se va întâmpla în condiţiile în care vom câştiga alegerile. Răspunsul a fost ferm şi fără echivoc, în faţa a peste o sută de membri ai Comitetului Politic USR şi invitaţi din partid: 'Îmi asum de acum!'", arată Mihai Goţiu.

Citeste si Negoiță, întrebat despre o eventuală candidatură la europarlamentare : Unii și-ar dori să mă vadă dus de aici. Nu mă las dus

Senatorul USR a detaliat istoricul luptei pentru includerea Roşiei Montane în UNESCO şi modul în care acest lucru poate fi posibil în 2021, punctând faptul că demersurile recunoaşterii valorii excepţionale pentru istoria şi cultura universală a patrimoniului de la Roşia Montană au pornit în jurul anului 2010 şi au fost susţinute de specialişti din domeniu, din ţară şi străinătate, localnici şi societatea civilă.

"Includerea Roşiei Montane în UNESCO a fost una din revendicările majore ale protestatarilor din toamna anului 2013. În 2016, după ce guvernele anterioare au ignorat şi/sau blocat iniţiativa, ministrul Culturii din Guvernul Cioloş, Vlad Alexandrescu, a preluat oficial iniţiativa, care a fost continuată de ministrul Corina Şuteu. De dosar s-a ocupat direct Oana Bogdan, împreună cu reprezentanţii Institutului Naţional pentru Patrimoniu (INP), fiind depus în ianuarie 2017, în ultima zi a Guvernului Cioloş", explică parlamentarul USR.

Mihai Goţiu susţine că recomandarea ICOMOS, organismul de experţi raportor pentru UNESCO în România, are valabilitate trei ani, adică până în 2021, iar viitorul guvern va avea posibilitatea să susţină includerea Roşiei Montane în UNESCO în vara lui 2021, fără alte demersuri suplimentare, dar şi să susţină dezvoltarea zonei pe baza valorificării patrimoniului cultural şi natural şi transformarea Roşiei Montane într-un model de dezvoltare durabilă pentru România şi Uniunea Europeană.

"Tot în timpul negocierilor, l-am întrebat (pe Dacian Cioloş, n.r.) dacă protecţia mediului este o prioritate pentru PLUS, în condiţiile în care, cel puţin din punctul meu de vedere, nu pot să-mi închipui că există politicieni care se gândesc cu adevărat la cum va arăta România peste 20, 50 sau 100 de ani fără să facă din protecţia mediului o prioritate. În faţa colegilor din USR, (Dacian Cioloş, n.r.) a afirmat că programul de mediu la care lucrează mă va face să-mi doresc să mă înscriu în PLUS. (...)", a mai scris Mihai Goţiu.

Sâmbătă seară, forurile de conducere ale USR şi PLUS au avut, la Bucureşti, ultimele negocieri legate de încheierea unei alianţe electorale pentru participarea cu o listă comună la alegerile europarlamentare, de pe 26 mai 2019. Protocolul de colaborare a fost adoptat la finalul zilei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.