Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima reacție din PSD după ce Darius Vâlcov a fost condamnat la ani grei de închisoare: 'Sunt șocat'

codrin stefanescu

Secretarul general adjunct, Codrin Ștefănescu, s-a declarat șocat joi, după ce ÎCCJ l-a condamnat pe Darius Vâlcov la 8 ani de închisoare cu executare.

BOMBA ZILEI - Consilierul lui Dăncilă, condamnat la 8 ani de închisoare

„Sunt șocat. Nici nu știu ce să zic. Noi știm foarte bine și de la Darius, și de la avocați în speța asta în care este judecat nu putea să se ajungă la o asemenea decizie. Sub nicio formă. Am senzația tot mai acută că suntem vânați într-o manieră incalificabilă”, a fost prima reacție a lui Ștefănescu la Antena3.

Darius Vâlcov a fost condamnat joi de ÎCCJ la opt ani de închisoare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. 

Potrivit deciziei instanţei, Vâlcov a primit 4 ani pentru trafic de influenţă, 6 ani pentru spălare de bani, 2 ani pentru efectuarea de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia. Aceste pedepse s-au contopit, aplicându-se pedeapsa cea mai mare, la care se adaugă un spor, rezultând astfel o condamnare finală de 8 ani. 

Totodată, se confiscă de la acesta suma de 6,2 milioane lei, fiind menţinut sechestrul asigurător dispus de procurorii DNA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.