Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prima reacție a Kremlinului, după ce au văzut rezultatele alegerilor din SUA: Nu se va schimba nimic

alarabiya.net
Vladimir Putin Kremlin

Kremlinul afirmă miercuri că alegerile de la jumătate de mandat (”midterms”) din Statele Unite nu vor îmbunătăţi relaţiile ”proaste” dintre Moscova şi Washington, relatează AFP.

”Aceste alegeri sunt importante, dar nu este necesar să li se exagereze importanţa pe termen scurt şi mediu în relaţiile noastre”, declară presei un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti, informează News.ro.

”Ele nu pot schimba nimic esenţial. Relaţiile noastre sunt în continuare proaste şi vor rămâne aşa”, estimează Peskov.

Referitor la acuzaţii de amestec ale Moscovei în alegerile americane, Peskov declară că nu le mai acordă atenţie, atât de obişnuit fiin cu ele.

Speranţele republicanilor ale unui ”val” roşu în Congresul american par să se îndepărteze miercuri, iar democraţii speră să-şi limiteze pierderile în aceste alegeri de la jumătate de mandat, decisive atât pentru viitorul politic al lui Joe Biden, cât şi al rivalului său Donald Trump.

Democratul John Fetterman le-a smuls republicanilor cel mai disputat mandat din acest scrutin, postul de senator în Pennsylvania, împotriva unui candidat susţinut de către miliardarul republican, potrivit proiecţiilor presei americane.

Ipoteza preluării controlului Camerei Reprezentanţilor de către republicani rămâne cea mai probabilă.

Însă Partidul Republican, care era creditat cu obţinerea a până la 30 de mandate în plus în Cameră, este nevoit să-şi revizuiască ambiţiile.

Republicanii deţin, pentru moment 198 de mandate - dintre care numai unul smuls democraţilor, care înregistrează 178 de mandate - dintre care trei ”furate” adversarilor lor.

Această primă victorie a taberei lui Joe Biden, într-o seară electorală extrem de tensionată, marcată de o numărare laborioasă a voturilor exprimate, le oferă democraţilor speranţa păstrării controlului în Senat, în care republicanii erau creditaţi cu un uşor avans în sondaje.

Democraţii şi republicani dispun, pentru moment, de câte 48 de mandate în Camera superioară a Congresului.

În cazul unei egalităţi în urma alegerilor, votul preşedintei Senatului, vicepreşedinta democrată a Statelor Unite Kamala Harris, este decisiv, iar democraţii şi-ar păstra majoritatea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.