Prima reacție a Pentagonului după atacul iranian de la baza militară americană Al-Udeid din Qatar

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 23-06-2025 21:57

Actualizat: 24-06-2025 00:57

Article thumbnail

Sursă foto: aa.com.tr

Departamentul Apărării american a confirmat luni seară că Iranul a lansat rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune către baza militară americană Al-Udeid din Qatar, fără a se înregistra victime, transmit Reuters, DPA şi AFP.

''La acest moment, nu există informaţii despre victime americane. Monitorizăm atent situaţia'', a indicat Pentagonul într-un comunicat, conform Agerpres.

Anterior, Qatarul a anunţat că forţele sale de apărare aeriană au interceptat cu succes rachetele iraniene.

Autorităţile de la Doha au denunţat luni seară atacul cu rachete iranian contra bazei americane Al-Udeid aflate pe teritoriul său, afirmând că este vorba despre o ''încălcare flagrantă'' a suveranităţii sale, transmit AFP, Reuters şi DPA.

''Exprimăm condamnarea fermă de către statul Qatar a atacului asupra bazei aeriene Al-Udeid de către Corpul Gardienilor Revoluţiei Iranian, pe care îl considerăm o încălcare flagrantă a suveranităţii şi a spaţiului aerian ale statului Qatar, precum şi a dreptului internaţional'', a declarat purtătorul de cuvânt al MAE qatarez, Majed Al-Ansari, într-un comunicat.

De asemenea, atacul iranian asupra bazei americane Al-Udeid a fost condamnat de Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită, care afirmă că este vorba despre o încălcare brutală a suveranităţii Qatarului, a dreptului internaţional şi a principiilor de bună-vecinătate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri