Malta a devenit marţi prima ţară din Europa care permite cultivarea şi deţinerea de cantităţi limitate de canabis pentru uz personal, ca urmare a unui proiect de lege adoptat în Parlament, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Legea, adoptată cu 36 de voturi pentru şi 27 împotrivă, le permite cetăţenilor cu vârsta peste 18 ani din Malta să deţină până la şapte grame de marijuana şi să cultive până la patru plante de canabis.
Proiectul de lege a fost propus de ministrul Egalităţii, Owen Bonnici, care afirmă că Malta a adoptat astfel o "abordare de reducere a riscurilor" prin instituirea unei autorităţi care să reglementeze vânzarea de canabis pentru uz personal de către adulţi din asociaţii non-profit.
Cu toate acestea, consumul de canabis în public va rămâne o infracţiune şi oricine este prins consumând canabis în faţa unui copil va fi pasibil de o amendă între 300 şi 500 de euro.
Textul de lege a fost prezentat în Parlament în pofida criticilor acerbe din partea opoziţiei de centru-dreapta, a asociaţiilor medicale şi bisericii care s-au plâns că solicitările lor au fost ignorate.
Ministrul Owen Bonnici a respins acuzaţiile conform cărora legea va creşte abuzul de droguri pe insula mediteraneană.
"Guvernul nu îndeamnă în niciun caz adulţii să recurgă la consumul de canabis sau la promovarea unei culturi a canabisului. Guvernul a îndemnat întotdeauna oamenii să facă alegeri mai sănătoase", a scris ministrul într-un articol de opinie publicat în ziarul Sunday Times of Malta.
Ţările de Jos au, de asemenea, o atitudine liberală faţa de canabis, permiţând vânzarea de cantităţi mici în cadrul unei politici menite să gestioneze criminalitatea şi riscurile pentru sănătate, deşi oficial aceasta este ilegală.
Prima ţară din Europa care a legalizat cultivarea şi posesia de canabis pentru uz personal
Articole Similare

2.334
Cine este "noul Nostradamus" care a prezis atacurile asupra Iranului – Noi previziuni sumbre pentru 2026: "Se va întâmpla ceva care va răsturna regulile existente"
2.334

28
A zecea zi de război: Afganistanul şi Pakistanul continuă luptele la graniţa comună
28

1.152
VIDEO SUA au scufundat o fregată iraniană cu o torpilă, primul atac de acest fel de la al Doilea Război Mondial: Cel puțin 80 de morți
1.152

2.849
BREAKING Blackout total în Irak: Pană de curent generală în toată țara/ VIDEO
2.849

1.379
VIDEO Discursul lui Emanuel Macron despre situația din Orientul Mijlociu - Între dreptul internațional și responsabilitatea Iranului
1.379

3.443
Iranul va ataca toate ambasadele Israelului din întreaga lume dacă Isarel lovește ambasada din Beirut
3.443

2.718
Descoperire epocală: A fost găsit mormântul celui mai mare conducător al vikingilor. Până acum era mai mult un mit al existenței sale
2.718

77
Premierul slovac Robert Fico: O întâlnire cu Zelenski despre conducta Drujba trebuie precedată de o întâlnire cu preşedinta CE
77

11.935
Alertă în Europa: Israelul dezvăluie orașele care pot fi lovite de rachetele Iranului / Poziția României
11.935

4.100
VIDEO Șeful Pentagonului anunț crucial, după 5 zile din operațiunea ”Epic Fury”: SUA controlează total Iranul. Câștigăm devastator și fără cea mai mică milă
4.100

7.987
VIDEO Iranienii au încercat să-l asasineze pe Donald Trump: Un comando a fost eliminat de Pentagon și serviciile secrete
7.987

105
Bahreinul reține persoane acuzate că și-au exprimat simpatia pe social media pentru atacurile iraniene
105

2.412
Cine va conduce Iranul după Ali Khamenei? Oficial iranian: 'Opțiunile au devenit clare'. Amenințări dure ale Gardienilor Revoluției
2.412

















Comentează