Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primar de mare municipiu, depistat pozitiv cu Covid-19: a fost internat de urgență la spital

SANADOR
testare covid

Primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, a fost depistat cu COVID-19 în urma unui test făcut la cerere şi se află internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din oraş. Potrivit purtătorului de cuvânt al primăriei, Mihai Ruşti, primarul a fost la serviciu în cursul zilei de luni, dar, începând de marţi, prerogativele vor fi preluate de către unul dintre viceprimari, informează Agerpres.

"Am fost informaţi de domnul primar că este în concediu medical şi că domnul viceprimar Gelu Muthi va prelua prerogativele dânsului pe perioada aceasta. Vom face tot ceea ce Direcţia de Sănătate Publică ne va transmite. Deocamdată, nu avem niciun fel de semnal din partea direcţiei, aşa că nu avem de ce să nu funcţionăm", a declarat Ruşti, pentru AGERPRES.

Managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, a precizat că primarul Ovidiu Creţu s-a prezentat personal la spital pentru a fi testat pentru COVID-19, în cursul zilei de luni, şi în acest moment se află internat în unitatea medicală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.