Agentia Nationala de Integritate a constatat încalcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativa si penala de catre Marin Calin, primar al comunei Vladeni, judetul Dâmbovita, fiind sesizat pentru cercetari Parchetul de pe lânga Judecatoria Moreni.
Potrivit unui comunicat al ANI transmis vineri AGERPRES, Marin Calin a încalcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativa si penala, întrucât, la 23 mai 2014, a emis, în calitate de primar, o dispozitie privind numirea sotiei sale în functia publica de executie de inspector la Compartimentul Stare Civila si Resurse Umane din cadrul Primariei Vladeni.
Inspectorii de integritate au constatat ca el a semnat documentele ce au stat la baza organizarii concursului pentru ocuparea functiei publice de inspector în cadrul Compartimentului Stare Civila si Resurse Umane.
'Persoana evaluata a încalcat, astfel, dispozitiile art. 76, alin. (1) din Legea 161/ 2003, potrivit caruia 'Primarii (...) sunt obligati sa nu emita un act administrativ sau sa nu încheie un act juridic ori sa nu emita o dispozitie, în exercitarea functiei, care produce un folos material pentru sine, pentru sotul sau (...)', si dispozitiile art. 301 din Codul penal, care preved ca 'Fapta functionarului public, care, în exercitarea atributiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obtinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori pentru un afin pâna la gradul II inclusiv sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de munca în ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de foloase de orice natura, se pedepseste cu închisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica', se arata în comunicat.
Comentează