Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primăria Braşov a lansat procedura de achiziţie a documentaţiei pentru realizarea nocturnei pe două pârtii în Poiană

partie

Primăria Braşov a lansat procedura de achiziţie a serviciilor de realizare a documentaţiei necesare amenajării unei nocturne pentru pârtiile de schi Drumul Roşu şi Subteleferic din Poiană, o investiţie estimată la peste 130.000 de lei, potrivit Agerpres.

Prin proiectul de iluminare a pârtiilor Drumul Roşu şi Subteleferic, municipalitatea braşoveană doreşte să extindă perioada zilnică de schi pe aceste două pârtii, "astfel încât să crească atractivitatea staţiunii, pentru că va fi oferită o alternativă mai spectaculoasă de schi, după lăsarea întunericului", scăzând, în acelaşi timp, presiunea pe mijloacele de transport pe cablu, perioada de schi din zi fiind prelungită, a precizat, marţi, Primăria Braşov.

În cazul pârtiei Drumul Roşu, urmează să se instaleze un sistem de iluminat pe o lungime de aproximativ 4,7 km, iar în ceea ce priveşte pârtia Subteleferic, se propune realizarea unei instalaţii de nocturnă pe ambele părţi ale pârtiei, pe o lungime de circa 960 metri.

Această instalaţie de iluminat va fi proiectată conform standardelor impuse de FIS, pentru a putea găzdui competiţii televizate de nivel internaţional de schi în regim nocturn, a subliniat sursa citată.

Conform temei de proiectare, câştigătorul procedurii de achiziţie va trebui să elaboreze documentaţiile pentru avizele şi acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv obţinerea lor; studiul de fezabilitate, conform prevederilor legislative în vigoare şi să asigure asistenţa tehnică pe perioada de derulare a procedurii de achiziţie publică în vederea atribuirii contractului de servicii pentru următoarele faze de proiectare.

Valoarea estimată a achiziţiei este de 132.000 de lei, fără TVA, termenul de livrare a documentaţiilor fiind de 60 de zile.

Această măsură face parte din programul de modernizare a domeniului schiabil din Poiana Braşov, în cadrul căruia, în prima parte a anului, a fost demarată procedura pentru achiziţia de noi instalaţii de producere a zăpezii artificiale şi pentru iluminatul pârtiilor Lupului inferior şi Drumul Albastru.

Tot în cadrul acestui program, Primăria Braşov va lansa, în perioada următoare, procedura de achiziţie de elaborare a studiului de fezabilitate pentru construirea de noi linii de transport pe cablu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.