Primăria Capitalei urmează să reabiliteze Parcul istoric Carol I, conform unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 31 august a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Documentaţia de avizare a lucrărilor de reabilitare peisagistică prevede o investiţie totală de 47.627.248 lei, TVA inclus. Durata de realizare este estimată la 36 de luni.
Potrivit referatului de aprobare, parcul cu o suprafaţă totală de 293.702 metri pătraţi este înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 Bucureşti, iar terenul este administrat de ALPAB.
"Intervenţiile şi folosinţa Parcului Carol I vor trebui corelate cu statutul de monument istoric al imobilului şi evoluţia sa compoziţională, în integralitatea tuturor elementelor care îl alcătuiesc, principale şi auxiliare. Cu alte cuvinte, toate obiectivele şi obiectele aflate în cadrul acestui ansamblu sunt sub incidenţa de protecţie dată de Legea 422/2001 şi trebuie tratate cu atenţie
pentru a aduce un aport echilibrat în cadrul parcului", se explică în document.
Obiectivele intervenţiei sunt revitalizarea şi refacerea fondului dendrologic şi a spaţiilor verzi; reabilitarea aleilor şi împrejurimilor; reabilitarea instalaţiilor şi a reţelelor de iluminat; restaurarea, reorganizarea şi înlocuirea mobilierului urban, a locurilor de joacă şi a terenului de sport; reabilitarea şi restaurarea construcţiilor care sunt în administrarea ALPAB.
Primăria Capitalei vrea să reabiliteze Parcul Carol I
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

38
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
38

548
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
548

1.523
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.523

671
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
671

16
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
16

2.305
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.305

1.624
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.624

592
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
592

3.962
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
3.962

2.542
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.542

1.656
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.656

1.343
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.343

3.299
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
3.299















Comentează