Avocatul Poporului a acţionat în contencios administrativ Primăria Constanţa pentru anularea unui act administrativ prin care a impus unei persoane cu handicap de grad 2 plata taxei de rezervare pentru parcarea unui autovehicul lângă reşedinţă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis marţi, Avocatul Poporului a constatat, în baza unei sesizări depusă de un constănţean, că cetăţeanul în cauză a primit o înştiinţare de plată pentru anul 2016 a unei taxe de 173 de lei, pentru rezervarea locului de parcare rezidenţială, deşi acesta nu formulase o cerere în acest sens şi posedă şi certificat de handicap accentuat de grad 2.
Elena Udrea face DEZVĂLUIRI: 'PSD a ajutat-o pe Kovesi să ajungă Procuror general'
Potrivit instituţiei centrale de mediere, constănţeanul beneficiase în anii anteriori de autorizaţii gratuite pentru rezervarea locului de parcare dar în anul 2016, când acesta nu a mai solicitat primăriei acordarea acestui drept a primit o adresă de impunere din partea Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale, prin care i s-a cerut plata taxei de rezervare, chiar dacă legea asigură gratuitate în acest caz.
"Acţiunea Avocatului Poporului este urmarea unei petiţii adresate de către un contribuabil, prin care semnala faptul că Primăria Municipiului Constanţa nu respectă drepturile legale şi constituţionale ale persoanelor cu handicap, domiciliate în municipiul Constanţa", informează comunicatul de presă.
'Putem să ne aşteptăm în alegeri la gesturi excesive, gesturi pe care nici nu ni le putem închipui'
Potrivit instituţiei centrale de mediere, Avocatul Poporului a intentat acţiune în contencios administrativ prin care solicită anularea actului administrativ al Primăriei Municipiului Constanţa, reprezentat de înştiinţarea referitoare la obligaţia fiscală de plată, în cuantum de 173 de lei, pentru taxă rezervare loc parcare, stabilită în sarcina unui contribuabil, precum şi a tuturor actelor subsecvente acesteia şi totodată repunerea părţilor în situaţia anterioară şi suspendarea efectelor actului administrativ până la soluţionarea definitivă a acţiunii. În document se menţionează că petentul, deşi nu a mai depus cerere de reînnoire a rezervării locului de parcare, pentru anul 2016, contribuabilul a constatat că figurează ca fiind obligat la plata sumei de 173 lei, către bugetul local, reprezentând tocmai taxă rezervare loc de parcare.
În dosarul transmis pentru soluţionare de constănţean sunt mai multe petiţii către autorităţile publice locale prin care acesta aminteşte că după anul 2015 nu a mai formulat o cerere de rezervare a unui loc de parcare dar şi faptul că potrivit art. 65 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, beneficiază de gratuitate, pe baza solicitării scrise, pentru obţinerea locului de parcare rezidenţială, fără însă a primi o soluţie de anulare a taxei.
"Avocatul Poporului a întreprins mai multe demersuri şi a constatat, între altele, faptul că, potrivit art. 65 alin.(5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, în spaţiile de parcare ale domeniului public şi cât mai aproape de domiciliu, cât mai aproape de domiciliul său", se subliniază în comunicatul de presă.
Comentează