Primăria Craiova a anunţat că a reabilitat Clinica de Hematologie, unitatea fiind dotată cu aparatură de ultima generaţie

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 28-04-2020

Actualizat: 28-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

Primăria Craiova a anunţat că a reabilitat Clinica de Hematologie, unitatea fiind dotată cu aparatură de ultima generaţie, iar în toate saloanele au fost montate console, instalaţii de climatizare şi oxigen. Valoarea investiţiei depăşeşte 3,2 milioane de lei, potrivit news.ro.

Primăria Craiova a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că Clinica de Hematologie, care este una dintre cele mai moderne unităţi medicale din ţară şi singura de acest gen din Oltenia, îşi redeschide porţile.

Citește și: Suceava are de cinci ori mai mulți bolnavi cu noul coronavirus decât Oradea. Motivul este metoda de testare prin polling

"Pacienţii care au fost spitalizaţi în spaţiul unde clinica a funcţionat temporar vor fi transferaţi în noua clădire, unde vor beneficia de condiţii la cele mai înalte standarde. Clinica de Hematologie din Craiova deserveşte toate judeţele din Oltenia şi va asigura asistenţă de specialitate în domeniu, având în total 59 de paturi de spitalizare continuă”, se arată în comunicatul Primăriei Craiova.

Sursa citată spune că modernizarea Clinicii de Hematologie a vizat construcţia existentă iniţial, compusă din P+1, şi a continuat cu ridicarea unui nou etaj, astfel, că la finalul lucrărilor clădirea are următoarea structură: P+1+M.

Citește și: Lovitură de la DNA de ultim moment! Sunt vizați mii de magistrați cu dosare penale

Unitatea medicală a fost dotată cu aparatură de ultimă generaţie, în toate saloanele fiind montate console, instalaţii de climatizare şi oxigen.

De asemenea, au fost achiziţionate paturi, saltele, scaune de recoltare, noptiere, dulapuri, birouri, mese, scaune, rulouri textile, paravane etc.

Lucrările de reabilitare a Clinicii de Hematologie a Spitalului Filantropia Craiova au început în 20 septembrie şi au fost recepţionate în 5 martie, iar valoarea investiţiei este de 3.284.240,67 lei, din fonduri de la bugetul local.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri