Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primăria Municipiului Timişoara anunţă că a mai câştigat 12 milioane de euro fonduri europene, pentru cumpărarea de troleibuze

Iulius Group
Ansamblul Iulius Town Timisoara

Primăria Municipiului Timişoara a câştigat proiectul ”Achiziţia de mijloace de transport mai puţin poluante (troleibuze) necesare îmbunătăţirii transportului public de călători în Municipiul Timişoara”, prin fonduri PNRR. Este vorba de peste 80 de milioane de lei din care Municipalitatea va cumpăra 25 de troleibuze şi Ministerul Dezvoltării va contracta în sistem centralizat amenajarea a 49 de staţii de încărcare vehicule electrice pentru Timişoara, precizează instituţia într-un comunicat, potrivit news.ro.

”Într-o săptămână am reuşit să aducem peste 75 milioane de euro pentru schimbarea tuturor mijloacelor de transport public din Timişoara cu unele moderne şi nepoluante. Cu proiectele deja în derulare şi cele două câştigate acum, înlocuim întreaga flotă de transport în comun în Timişoara, în total de 150 vehicule. Toate electrice. Nu ne oprim aici. Cu bani europeni şi multă implicare creştem calitatea vieţii a timişorenilor", a spus primarul Dominic Fritz.

Datorită acestor finanţări europene, Primăria Timişoara reuşeşte să modernizeze întreaga flotă de transport public a oraşului - adică, 150 de autobuze, troleibuze şi tramvaie, precizează comunicatul.

Astfel, sunt deja în derulare contractele pentru 23 de tramvaie Bozankaya şi 44 de autobuze electrice, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, care se finalizează în 2024.

Şi în faza de contractare, 30 de autobuze electrice, 17 tramvaie moderne şi 33 troleibuze cu motor electric, care până în 2026 cel târziu,trebuie să fie în circulaţie, mai arată Primăria Timişoara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.