Primăria Piteşti a descis suspendarea ediţiei din acest an a 'Simfoniei lalelelor'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 17-03-2020

Actualizat: 17-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primăria Piteşti a decis, marţi, suspendarea ediţiei din acest an a "Simfoniei lalelelor", în contextul măsurilor de limitare a extinderii epidemiei de coronavirus.

Ediţia cu numărul 43 a tradiţionalei manifestări internaţionale ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 24-26 aprilie, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Ultimă oră! CEC Bank, decizie pentru românii cu credite, pe fondul răspândirii coronavirusului: Se amână cu 30 de zile! .

"Această decizie a fost luată având în vedere evoluţia răspândirii virusului şi, mai ales, din cauza avertismentelor primite din partea specialiştilor privitoare la posibilitatea ca luna aprilie să reprezinte cea mai sensibilă perioadă în criza epidemiei COVID 19", se arată într-o postare de pe contul de Facebook al Primăriei Piteşti.

"Simfonia lalelelor", una dintre cele mai cunoscute expoziţii dendro-floricole din România, a fost iniţiată în 1978, reunind apoi, în fiecare an, sute de producători de flori şi plante ornamentale din ţară şi străinătate.

Citește și: RCS&RDS, mesaj pentru toți clienții săi! Recomandarea făcută luni, în plină criză declanșată de coronavirus

În ultimii ani, programul manifestărilor era deschis de o paradă a florilor desfăşurată între sediul Primăriei Piteşti şi Complexul Expoziţional Casa Cărţii, la care luau parte sute de copii, elevi şi preşcolari de la unităţi de învăţământ din municipiu, dar şi din alte localităţi ale judeţului Argeş. La ceremonia oficială de deschidere participau delegaţii ale oraşelor înfrăţite cu municipiul Piteşti, reprezentanţi diplomatici din mai multe ţări, dar şi reprezentanţi ai unor instituţii naţionale, judeţene şi locale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri