Primăria Sectorului 5: Peste 50 de utilaje de ultimă generaţie, pregătite să deszăpezească în iarna aceasta

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 25-11-2022

Actualizat: 25-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Capital

Un număr de 54 de utilaje de ultimă generaţie din dotarea SC Salubrizare Sector 5 SA sunt pregătite să deszăpezească în iarna aceasta, informează Primăria Sectorului 5.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, 39 sunt utilaje cu plug, dintre care 27 dispun şi de sărăriţă, utilaj folosit la împrăştierea materialului antiderapant.

Totodată, pentru acest sezon, Primăria Sectorului 5 are în depozite peste 151 de tone de material antiderapant - clorură de sodiu, ce va fi amestecat cu inhibitor de coroziune, potrivit Agerpres.

De asemenea, SC Salubrizare Sector 5 SA are încheiat un contract de furnizare de material antiderapant pentru o cantitate garantată de 3.000 de tone, cu posibilitatea de suplimentare la necesitate.

În teren vor interveni 200 de lucrători, în vreme ce 17 coordonatori vor asigura permanenţa serviciului 24 de ore din 24.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri