Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primăria Timișoara îşi susţine spitalele cu zeci de milioane de lei, susţine primarul Nicolae Robu

Inquam Photos / George Calin
coronavirus test covid

Primarul Nicolae Robu a declarat, luni, că municipalitatea "îşi susţine spitalele cu zeci de milioane de lei", pentru Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" fiind viraţi deja săptămâna trecută 1.200.000 de lei, în baza rectificării bugetare realizate recent prin dispoziţie a primarului.

El a lansat şi un apel pentru cei care vor să facă donaţii în acest sens, potrivit Agerpres.ro.

"Primăria îşi susţine spitalele cu zeci de milioane de lei. Astăzi, am aprobat noi achiziţii de echipamente, de alte milioane lei, achiziţii care vor face obiectul validării în şedinţa de consiliu local de vineri. Pentru Spitalul 'Victor Babeş', doar săptămâna trecută au fost viraţi 1.200.000 lei, în baza rectificării bugetare realizată recent prin Dispoziţia primarului. În contextul în care ne aflăm, considerăm că se impune un efort comunitar, inclusiv în plan financiar, pentru a face faţă provocărilor. Iată de ce lansăm un nou instrument de strângere de fonduri prin donaţii. Cei interesaţi să donaţi sunteţi rugaţi să trimiteţi un sms la numărul 8841, cu textul DONAŢIE", a scris Nicolae Robu într-o postare pe pagina sa de facebook.

Citește și: Iohannis: ‘Dragi pensionari: nu va expuneți inutil unui risc uriaș, limitați orice deplasare în afară domiciliului’

Edilul a anunţat săptămâna trecută că Primăria Timişoara va aloca 3.000.000 de lei din bugetul local, cu prioritate achiziţionării de echipamente medicale solicitate de Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş", pe fondul existenţei coronavirusului şi a afirmat că municipalitatea nu are probleme cu stocurile de medicamente, dezinfectanţi şi echipamente la unităţile din subordine.

"Există substanţe pentru teste la persoanele care au intrat în categoria celor care trebuie testate. (...). Există şi dezinfectanţi, pentru că s-a luat decizia la nivel naţional. Legat de echipamente, noi dăm cu prioritate bani la Spitalul 'Victor Babeş' în măsura în care ne sunt ceruţi. Am discutat cu coordonatorul echipei (coronavirus, din cadrul spitalului - n.r.), dr. Virgil Musta, şi i-am cerut să îmi prezinte lista cu tot necesarul", afirma Nicolae Robu.

Citește și: OECD avertizează: ‘Economia globală va avea nevoie de ani de zile pentru a se reface după pandemie’

Lista cu echipamentele solicitate spre achiziţie cuprinde două echipamente de epurare CO2 şi oxigenare extracorporală (640.000 lei cu TVA), 20 de kituri compatibile cu aparatul de epurare şi oxigenare (920.000 de lei), două aparate radiologice mobile digital (1.376.000 lei), analizor biochimic (32.500 lei), 100 de kituri compatibile cu analizorul (6.000 lei). În total, aproape 3.000.000 de lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.