Primăria unui oraş japonez doreşte să protejeze pădurea care a inspirat celebrul lungmetraj animat "Vecinul meu Totoro" (1988), regizat de cineastul Hayao Miyazaki, graţie unei campanii de finanţare participativă susţinută de Studioul Ghibli, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al municipalităţii nipone, citat de AFP.
Oraşul Tokorozawa, situat la aproximativ 30 de kilometri nord-vest de Tokyo, doreşte să cumpere pădurea de 3,5 hectare cu suma de 2,6 miliarde de yeni (18,3 milioane de euro), potrivit Agerpres.ro.
"Acea zonă este unul dintre locurile din care regizorul Hayao Miyazaki s-a inspirat în timp ce se plimba şi pregătea filmul 'Vecinul meu Totoro'", a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei locale, potrivit căruia municipalitatea niponă vrea să transforme acea pădure în care trăiesc peste 7.000 de arbori într-o rezervaţie naturală.
Totoro, un spirit al pădurii care ia forma unei gigantice creaturi dolofane, vedeta filmului de animaţie din 1988, este unul dintre cele mai cunoscute personaje create de Studioul Ghibli, aflat la originea mai multor pelicule animate de mare succes, precum "Spirited Away" (2001) şi "Princess Mononoke" (1997).
În schimbul unei donaţii de 25.000 de yeni (175 de euro), participanţii la această campanie care se adresează publicului japonez vor primi un lot de cinci tiraje cu desene realizate de celebrul studio cinematografic nipon. Într-o primă etapă, 1.000 de loturi vor fi disponibile, iar altele vor putea fi adăugate mai târziu.
Donaţiile nu vor acoperi decât o mică parte din suma necesară pentru cumpărarea pădurii, însă municipalitatea niponă speră ca prin intermediul campaniei să atragă atenţia publicului şi să creeze o mişcare de susţinere populară în vederea conservării acesteia.
Comentează