Primarii PNL l-au schimbat pe Iulian Dumitrescu, anchetat penal, cu un deputat achitat de ÎCCJ / DOCUMENT

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 08-08-2024

Actualizat: 08-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: g4media.ro

Primarii PNL din Prahova au decis instalarea ca președinte interimar a organizației județene a deputatului Mircea Roșca, după demisia lui Iulian Dumitrescu.

În urma demisia lui Dumitrescu, urmărit penal pentru peste 65 de fapte, primarii PNL din județ, alături de viceprimari și consilierii județeni au decis, luni, într-o ședință convocată de aceștia, ca funcția de președinte interimar să fie preluată de către deputatul PNL Mircea Roșca, actual secretar general al organizației.

Roșca a fost achitat definitiv de ÎCCJ, în luna aprilie, în dosarul de trafic de influență, după ce un complet de cinci judecători a dispus  încetarea procesului penal pentru că faptele de care era acuzat s-au prescris.

„În urma analizei și discuțiilor la nivel de filială, s-a constatat nevoia de a păstra echilibrul și a eficientiza procesul de pregătire pentru perioada electorală, domnul Mircea Roșca fiind soluția optimă în opinia celor prezenți”, se arată în decizia PNL Prahova.

Propuneri pentru parlamentare

PNL Prahova a mai decis să solicite conducerii centrale ca lista candidaților la Senat să fie deschisă în județ de Roberta Anastase, iar lista candidaților la Camera Deputaților să fie deschisă de Mircea Roșca.

„Cei doi au fost cei mai implicați parlamentari în activitatea electorală și în activitatea permanentă a filialei”, conform sursei citate.

content-image

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri