Primarul bistrițean, reținut: Ancheta explodează după imaginile cu secretara din birou. Edilul, suspendat din PSD

Autor: Alice Draghici

Publicat: 24-11-2025 20:56

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, a fost reținut pentru 24 de ore, în urma scandalului declanșat de acuzațiile de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri și violarea vieții private. Cazul a explodat public în urmă cu aproximativ trei săptămâni, când au apărut fotografii în care edilul apărea întreținând relații sexuale cu o angajată chiar în sediul Primăriei.

Oamenii legii transmit că în cadrul dosarului deschis pe 5 noiembrie 2025, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud, coordonați de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița, au efectuat trei percheziții la domiciliile unor persoane și într-o instituție publică.

„Perchezițiile au fost efectuate astăzi, 24 noiembrie, la domiciliile unor persoane fizice și la o instituție publică. Totodată, pe numele unui bărbat, de 56 de ani, din Livezile, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere”, au transmis anchetatorii.

Bărbatul vizat a fost dus la sediul Poliției, unde, după audieri, s-a decis reținerea lui pentru 24 de ore. În urma descinderilor, au fost ridicate telefoane mobile și diverse medii de stocare necesare continuării investigațiilor.

Acuzațiile și cadrul legal al anchetei

„Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, sub aspectul comiterii infracțiunilor de agresiune sexuală, ultraj contra bunelor moravuri, violarea vieții private și viol.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit polițiștii.

Surse judiciare confirmă că instituția percheziționată este Primăria Livezile și că bărbatul reținut este chiar primarul Traian Simionca, anchetat pentru faptele menționate.

Imaginile care au declanșat scandalul

Fotografiile cu Traian Simionca, devenite virale, îl arată pe acesta într-o situație în care pare că agresează sexual o femeie în biroul său din primărie. Potrivit publicației locale Bistriteanul.ro, persoana din imagini ar fi una dintre angajatele administrației locale.

Materialele ar fi fost publicate chiar de pe contul de WhatsApp al edilului, în secțiunea „stare”, unde fotografiile sunt vizibile temporar, timp de 24 de ore.

Primarul contestă autenticitatea imaginilor, afirmând că acestea ar fi fost făcute cu ajutorul AI.

primar traian simoncaEdilul, suspendat din PSD

Codul de Etică şi Conduită al PSD prevede că persoanele pentru care „s-a început urmărirea penală sau au fost trimise în judecată”, ori se află în arest preventiv, arest la domiciliu sau control judiciar, nu vor beneficia de susținerea politică a PSD pentru ocuparea unei funcţii politice sau administrative.

„În aceste condiții, până la finalizarea anchetei/dosarului penal/eventualei acțiuni în instanță, domnului Traian Simionca i se aplică aceste prevederi, prin urmare este suspendat din calitatea de membru”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri