Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul Botoşaniului nu este de acord cu propunerea de carantinare a municipiului reşedinţă de judeţ, afirmând că o astfel de măsură este inoportună

cosmin andrei primar botosani

Primarul Botoşaniului, Cosmin Andrei, şi-a manifestat, miercuri, dezacordul faţă de intenţia autorităţilor de a carantina municipiul reşedinţă de judeţ, afirmând că o astfel de măsură este inoportună, ea afectând, pe de o parte, economia locală, iar, pe de altă parte, fiind în contradicţie cu aşteptările populaţiei.

Declaraţiile primarului de Botoşani vin după ce prefectul Dan Nechifor a anunţat, marţi, că are în vedere carantinarea zonală a municipiului reşedinţă de judeţ, pe fondul creşterii ratei de infectare, potrivit agerpres.ro.

"Nu cred că o astfel de măsură modifică evoluţia situaţiei pe care o avem în municipiul Botoşani şi nu am susţinut niciodată restrângerea activităţilor, pentru că trebuie în continuare să încurajăm vaccinarea populaţiei, dar măsurile pe care le iau cei din Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau cei din Comitetul Naţional de cele mai multe ori nu sunt acceptate de populaţie pentru că are alte aşteptări. Nu la nunţile pe care le putem avea în comunitate se îmbolnăvesc oamenii, nu în mijloacele de transport, nu seara după ora 10.00, aşa cum au decis. Trebuie să caute în alte locuri. Trebuie să facă analize, să determine unde s-au infectat oamenii şi acolo să ia măsuri punctuale, iar restrângerea activităţii din punct de vedere economic are deja repercursiuni foarte mari şi nu sunt de acord cu această măsură", a afirmat Cosmin Andrei.

Acesta s-a arătat, de asemenea, dezamăgit de faptul că primarul municipiului reşedinţă de judeţ nu este consultat cu privire la deciziile care îl afectează.

"Dacă aş fi avut oportunitatea să îmi susţin aceste argumente în Comitetul Judeţean, aş fi făcut-o, dar din păcate este un organism care decide pentru municipiul Botoşani, cel mai mare UAT din judeţ, iar primarul municipiului Botoşani, nu c ar fi vorba de mine, ci de primarul municipiului Botoşani, nu face poarte din acest comitet şi nu are un cuvânt de spus", a adăugat edilul.

Măsura de carantinare a municipiului Botoşani este luată în calcul în contextul în care rata de infectare la nivelul municipiului Botoşani a ajuns, marţi, la 6,54 cazuri la 1.000 de locuitori, iar numărul de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 a fost de 111.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.