Ioan Stegeran, primarul comunei Fărcașa din județul Maramureș, a atras atenția marți la întâlnirea aleșilor locali organizată la Parlament, după ce a fost văzut purtând un ceas Rolex. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora accesoriul ar valora în jur de 50.000 de euro, însă edilul a afirmat că l-a achiziționat în urmă cu doi ani la un preț mai mic.
Într-o intervenție pentru Digi24, acesta a explicat că nu consideră nepotrivit faptul că poartă un astfel de ceas și că situația financiară a unui primar nu ar trebui să fie un subiect de critică. „Dacă un primar trebuie să fie sărac, atunci și comunitatea va fi săracă”, a declarat Stegeran.
Explicațiile primarului despre avere
Primarul conduce o comună cu puțin peste 4.000 de locuitori, situată în apropiere de Baia Mare. El susține că deține documente justificative pentru bunurile sale și că veniturile îi provin din mediul privat.
Potrivit afirmațiilor sale, în anul 1991 a înființat o firmă de transporturi, care în prezent îi aduce dividende de aproximativ 1,9 milioane de lei anual.
„Nu este 50.000 euro, într-adevăr e un ceas Rolex”
Edilul a precizat că ceasul a fost cumpărat din România și că există factură pe numele său, iar bunul este trecut în declarația de avere.
„Nu este 50.000 euro, într-adevăr e un ceas Rolex, l-am cumpărat din România, cu factură pe numele meu. Totul e în regulă, e trecut în declarația de avere. Nu văd că ar fi o problemă să umblu cu un ceas”, a spus primarul.
În același context, el a afirmat că își suportă din fonduri proprii deplasările la București, cazarea, mașina și combustibilul. Stegeran a mai relatat că a dorit să sprijine administrația locală din resurse personale și să demonstreze că poate conduce primăria la standarde moderne.
De asemenea, a povestit că în anul 2010 a fost nevoit să ajute angajații cu bani din propriul buzunar, după reducerea salariilor cu 25%. Primarul a subliniat că veniturile sale nu provin din funcția publică, ci din dividendele încasate de la compania pe care o deține.
Am fost pus în situația să împart din banii mei la angajați când in 2010 le-a tăiat cu 25% salariile. Eu, pe langă primar sunt și om de afaceri, da? Veniturile mele nu sunt din primărie, sunt din dividende care le iau anual de la firmă”, a spus acesta.
Întrebat dacă a deschis firma în perioada în care era deja primar, acesta a răspuns negativ și a explicat că societatea a fost înființată în 1991 și funcționează foarte bine și în prezent.
Bunuri declarate și distincții primite
Conform declarației de avere, Ioan Stegeran încasează și o pensie de aproximativ 5.000 de lei pe lună. În același document apar menționate bunuri de valoare, printre care obiecte din aur, ceasuri, arme și panoplii de vânătoare evaluate la 144.000 de euro, precum și patru lingouri de aur estimate la 80.000 de euro. La acestea se adaugă sume importante deținute în fonduri de investiții și conturi bancare.
În anul 2025, edilul a primit din partea Asociației Primarilor distincția „primar de 7 stele”, acordată pentru implicare în dezvoltarea comunității.





























Comentează