Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul Emilian Frâncu a demisionat din PNL! Antonescu: Imi pare rau!

emilian francu
La randul sau presedintele PNL, Crin Antonescu a declarat ca e o decizie a justitiei, una definitiva si ca ii pare rau ca s-a ajuns aici, dar nu va comenta decizia. "Nu am ce să comentez la această oră. Este o decizie a justiție, iar PNL, ca în toate cazurile pronunțate până în prezent, nu comentează verdictele date de instanță. Pot confirma faptul că Emilian Frâncu și-a înaintat demisia din partid", a precizat Buican potrivit Agerpres. Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a fost miercuri condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare, a decis Curtea de Apel București. CAB a admis apelurile declarate de DNA și inculpatul Emilian Frâncu împotriva sentinței din 17 septembrie 2013 de Tribunalul București. "Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând: În baza art. 386 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul Frâncu din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. 1 și 2 Cod penal ( din 1969) cu aplic. art. 6 din Legea 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea 78/2000 și art. 5 Cod penal, texte de lege în baza cărora condamna pe inculpatul Emilian Frâncu la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 66 alin. 1 literele a și b Cod penal. (...) Definitivă " se arată în minuta CAB. Instanța a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și a arestării preventive de la data de 25 aprilie 2013 la 17 septembrie 2013. Inițial, Emilian Frâncu a fost condamnat de Tribunalul București.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.