Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul liberal al Timişoarei, atac la Marcel Vela: 'Regret că domnul ministru a lansat în spaţiul public un neadevăr atât de mare'

Tion
Klaus Iohannis Nicolae Robu

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu (PNL), a făcut, duminică, publice salariile poliţiştilor locali din subordine, exprimându-şi "regretul" că ministrul de Interne, Marcel Vela, "a lansat în spaţiul public un neadevăr atât de mare privitor la o structură a Primăriei Timişoara", transmite Agerpres.

Conform lui Robu, poliţiştii locali timişoreni au salarii nete lunare cuprinse între 2000 şi 5000 de lei, cei cu funcţii de conducere încasând între 6000 şi aproximativ 7.500 de lei, bani la care se adaugă, în ambele cazuri, norma de hrană.

Astfel, conform primarului, salariile poliţiştilor locali din Timişoara sunt: 2.000-3.000 lei/lună pentru 93 de poliţişti locali; 3.000-4.000 lei/lună pentru 132 de poliţişti locali; 4.000-5.000 lei/lună pentru 33 de poliţişti locali. Salariile funcţiilor de conducere: 6.054 lei/lună pentru şef birou; 6.582 lei/lună pentru şef serviciu; 7.032 lei/lună pentru director executiv adjunct şi 7.435 lei/lună pentru director executiv.

"Salariile acestea cuprind mai puţin indemnizaţia de hrană, care este comună şi pentru poliţiştii Poliţiei Române. Replica mea la declaraţia domnului ministru de Interne se limitează la comunicarea situaţiei reale a salariilor în Poliţia Locală Timişoara şi la exprimarea regretului că domnul ministru a lansat în spaţiul public un neadevăr atât de mare privitor la o structură a Primăriei Timişoara", a afirmat Nicolae Robu.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat sâmbătă, pe un post de televiziune, că un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar unul din MAI, care îşi riscă viaţa să prindă un criminal, are la jumătate din salariul poliţistului local.

"Poliţiştii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării şi, în mod automat, funcţionarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa să prindă un criminal are la jumătate din salariul poliţistului local", a spus ministrul Marcel Vela.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.