Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul Mihai Chirica: 'Elevii din municipiul Iaşi vor primi burse în valoare de peste 23 de milioane de lei'

Inquam Photos / Alexandru Busca
Mihai Chirica

Primarul Mihai Chirica a anunţat, joi, că elevii din municipiul Iaşi vor primi pentru următoarele trei luni burse în valoare totală de peste 23 milioane de lei.

Primarul Mihai Chirica a declarat că a semnat situaţiile financiare necesare pentru distribuirea, prin intermediul unităţilor de învăţământ preuniversitar, a fondurilor pentru burse aferente lunilor octombrie, noiembrie şi decembrie, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, suma totală pentru anul 2022 repartizată pentru bursele elevilor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de la cele 52 de unităţi de învăţământ din municipiul Iaşi este de 23.080.000 lei. Suma aferentă burselor pentru ultimele trei luni ale acestui an este de 4.193.000 lei.

Potrivit legislaţiei în vigoare, sumele aferente burselor vor fi repartizate către elevi de unităţile de învăţământ preuniversitar la care aceştia învaţă.

"Domeniul educaţiei este prioritar pentru mine, ca primar, şi, de aceea, în bugetul local am propus în fiecare an sume considerabile pentru investiţii, reparaţii, utilităţi, dar şi burse. Preţuim educaţia de performanţă, dar încercăm să aducem şi să păstrăm copiii la şcoală, iar aceste burse, de care beneficiază anual mii de elevi ieşeni, contribuie la acest scop fundamental. Fac un apel către directorii unităţilor şcolare şi către contabili ca, imediat ce vor primi banii în conturi, să înceapă să îi distribuie către elevi", a declarat primarul Mihai Chirica.

Acesta a declarat totodată că la Colegiul "Costache Negruzzi" a fost trimisă cea mai mare sumă de bani pentru burse, 1.517.000 lei. De asemenea, pentru bursele elevilor de la Colegiul Naţional s-au alocat 1.447.000 lei, pentru elevii de la Şcoala Normală "Vasile Lupu" - 1.376.000 lei, pentru cei de la Colegiul "Emil Racoviţă" - 1.272.000 lei, pentru Colegiul "Mihai Eminescu" - 1.164.000 lei, pentru Liceul de Informatică "Grigore Moisil" - 1.062.000 lei, iar la Colegiul de Artă "Octav Băncilă" 1.027.000 lei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.