Primarul oraşul american Seattle, Ed Murray, a demisionat marţi, în urma unei serii de acuzaţii de agresiuni sexuale asupra unor adolescenţi, fapte care ar data de câteva decenii şi pe care el le neagă, informează AFP, potrivit agerpres.ro.
Murray a renunţat deja la campania sa de realegere la primăria acestui oraş din nord-vestul SUA din cauza unei prime serii de acuzaţii, însă noile acuzaţii care i s-au adus marţi au precipitat plecarea sa.
"A devenit clar pentru mine, date fiind ultimele informaţii apărute în presă, că ar fi mai bine pentru oraş ca eu să mă retrag", a precizat el într-un comunicat.
Cotidianul Seattle Times a scris marţi că o a cincea persoană, un văr al lui Murray, Joseph Dyer, în vârstă de 54 de ani, afirmă că el l-a forţat să aibă relaţiile sexuale când avea 13 ani, în anii '70.
"Deşi acuzaţiile care mi se aduc sunt false, este important ca problemele mele personale să nu împiedice buna funcţionare a treburilor oraşului", a adăugat primarul.
Democratul Murray, deschis homosexual, primar al oraşului Seattle din 2013, va fi înlocuit miercuri de un membru al consiliului municipal, Bruce Harrell, care va decide dacă va ocupa această funcţie pentru restul mandatului lui Murray.
"Sunt mândru de ceea ce am realizat în 19 ani" ca ales al statului Washington şi apoi ca primar al oraşului Seattle, a precizat Murray, subliniind că a contribuit la adoptarea unei 'legi far' privind drepturile homosexualilor şi la o alta privind egalitatea dreptului la căsătorie.
În aprilie a fost depusă o plângere împotriva lui Murray în care acesta era acuzat că a plătit pentru relaţii sexuale cu un adolescent drogat şi fără domiciliu, în vârstă de 15 ani, în 1986-1987, când Murray avea circa 32 de ani.
Un altă bărbat, Jeffrey Simpson, 49 de ani, locuitor din Portland, în statul vecin Oregon, l-a acuzat de asemenea în trecut pe primar că l-a agresat sexual când era minor.
Lloyd Anderson, un alt acuzator, s-a declarat 'victorios' într-o declaraţie publicată de Seattle Times, "dar întristat că a fost nevoie de o altă victimă pentru ca el să demisioneze". "Mă întreb câte altele mai sunt", a adăugat el.
Primarul oraşului american Seattle a demisionat, după o serie de acuzații de agresiuni sexuale
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

25
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
25

178
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
178

30
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
30

330
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
330

279
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
279

678
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
678

24
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
24

374
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
374

349
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
349

2.420
Alertă în Orientul Mijlociu: Un avion cisternă al Forțelor Aeriene SUA s-a prăbușit în Irak. O a doua aeronavă a aterizat în siguranță
2.420

1.188
VIDEO Netanyahu amenință liderii de la Teheran în prima conferință de presă de la începutul războiului: Dacă aș fi agent, nu le-aș face asigurări de viață
1.188

1.443
VIDEO „Rezervoarele de combustibil ard” — Un important hub petrolier rusesc a fost lovit de un atac cu drone ucrainene în regiunea Krasnodar
1.443

1.565
'Vă rog, vă rog, vă rog'. O țară din Europa își îndeamnă cetățenii să renunțe la deplasările cu mașina după explozia prețurilor petrolului
1.565

















Comentează