Preşedintele ceh Milos Zeman a denunţat 'insolenţa' Moscovei de a protesta împotriva deciziei Pragăi de a proclama data de 21 august, când în 1968 a avut loc invazia sovietică asupra Cehoslovaciei, ca 'zi de comemorare a victimelor', transmite AFP potrivit AGERPRES
Declaraţia de vineri a lui Zeman a surprins, acest politician de stânga fiind mai degrabă cunoscut pentru opiniile sale pro-ruse.
La începutul lunii, deputaţii cehi au adoptat un proiect de lege prin care 21 august devine 'zi de comemorare a victimelor invaziei şi ale ocupaţiei subsecvente de către forţele Tratatului de la Varşovia'.
Legea a fost promulgată de preşedintele Zeman la 13 decembrie.
Cinci zile mai târziu, Ministerul de Externe de la Moscova şi-a exprimat 'marea decepţie', notând că legea 'nu va contribui deloc la succesul cooperării bilaterale'.
Potrivit ministerului rus, legea contravine unui acord de cooperare din 1993 care clama 'o voinţă de a trage o linie peste trecutul totalitar legat de folosirea inacceptabilă a forţei împotriva Cehoslovaciei în 1968'.
Într-un interviu publicat vineri pe site-ul preşedinţiei, Zeman a calificat comentariile Moscovei drept 'o insolenţă absolută'.
'În urmă cu ceva timp, am acceptat invitaţia preşedintelui (Vladimir) Putin la cea de-a 75-a aniversare (în 2020) a victoriei în Al Doilea Război Mondial. Acum, mă întreb dacă trebuie să merg', a afirmat Zeman, care a asistat în trecut la defilări militare la Moscova.
'Pot să mă duc şi să le spun ruşilor: şi dacă aţi vrea să întoarceţi pagina şi să încetaţi să amintiţi de această aniversare?' la rândul vostru, a insistat el.
Zeman a intrat în Partidul Comunist din Cehoslovacia în 1968 şi a fost dat afară doi ani mai târziu pentru că a dezaprobat ocupaţia sovietică.
Praga şi Moscova au avut recent un schimb de critici după ce un cartier al capitalei cehe a decis să înlăture statuia mareşalului sovietic Ivan Konev, considerat de ruşi un erou al celui de-al Doilea Război Mondial.
Un alt incident a fost declanşat de decizia unui alt cartier din Praga de a construi un memorial omagial pentru aşa-numita 'armată Vlasov', compusă din soldaţi ruşi care au luptat , o vreme alături de germani, după care s-au întors împotriva acestora în ultimele zile ale războiului şi au ajutat la eliberarea Pragăi.
Primăvara de la Praga - Miloș Zeman denunţă 'insolenţa' Moscovei cu privire la evenimentele din 1968
Explorează subiectul
Articole Similare

22
Emmanuel Macron își nuanțează poziția cu privire la discuțiile cu Putin: 'Nu este o chestiune de zile, lucrurile se pregătesc'
22

836
VIDEO Ipoteza lui Nicușor Dan: când ar putea intra România în zona euro?
836

28
Dosarul Jeffrey Epstein - Fost premier norvegian, suspect de corupție agravată
28

2.751
FOTO Explodează campania din Ungaria: înregistrări video intime compromițătoare, cu iz de șantaj, acuză liderul opoziției
2.751

44
Naftogaz vrea să refacă instalațiile distruse cu fonduri americane
44

1.268
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.268

27
Kremlinul minimizează ameninţările tarifare ale lui Trump privind livrările de petrol către Cuba
27

2.735
Negocieri secrete Rusia-SUA pentru războiul din Ucraina: Moscova revine în forță lângă puterile mondiale / Acord în 7 puncte (presă)
2.735

59
Mexicul trimite ajutoare pentru Cuba - Două nave ale Marinei mexicane sosesc la Havana
59

1.336
VIDEO Dronele ucrainene stabilesc un nou record - A fost lovită o rafinărie la peste 1700 de kilometri distanță de granița ucraineană
1.336

34
Misiune istorică - Europenii încearcă să se implice în cursa spațială
34

51
SUA confirmă retragerea forţelor americane de la baza strategică al-Tanf - Damascul preia controlul
51

2.935
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
2.935

















Comentează