Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primele declarații ale președintelui Iohannis, după desemnarea Vioricăi Dăncilă. Mesajul transmis ambasadorilor români / VIDEO

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că România are o societate matură, care a dovedit că este capabilă să lupte pentru valorile în care crede, dar că această societate are nevoie de un stat care trebuie să fie pe măsura ei.

„2018 este cu adevărat momentul cel mai potrivit pentru a reflecta profund şi a acţiona înteţelept pentru prezentul şi viitorul naţiunii şi societăţii româneşti. Este momentul asumării proiectului nostru legitim de ţară, adică a modelului nostru de dezvoltare şi a căilor de urmat, interne şi externe, pentru atingerea lui. (...) Doar un astfel de proiect poate răspunde adecvat riscurilor cu care se confruntă România, atât interne cât şi externe, care vin din vecinătatea noastră complicată. Pentru a ne asigura prezentul şi viitorul, trebuie să răspundem acestor riscuri, printr-un stat performant, o Românie puternică şi rezilientă, adică un stat în care democraţia liberală şi statul de drept sunt deplin consolidate cu o justiţie independentă şi eficientă, un stat care acţionează în slujba tuturor cetăţenilor săi, capabil să le ofere acestora prosperitate şi siguranţă. Avem o societate matură care a dovedit deja că este capabilă să lupte admirabil pentru valorile în care crede. Dar această societate matură şi activă are nevoie de un stat care trebuie să fie pe măsura ei”, a spus Iohannis, în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.

Ministrul de Finanțe vine cu explicații pe Declarația 600: cum sunt afectați cei cu contracte pe drepturi de autor


Şeful statului consideră că doar un astfel de stat poate proiecta şi în exterior, în vecinătate şi nu numai valorile, democratice şi ale statului de drept.

De asemenea, Klaus Iohannis consideră că aderarea României la Spaţiul Schengen este esenţială.

„Aderarea la Spaţiul Schengen continuă să fie pe agenda noastră, pentru că este esenţială", a continuat şeful statului. 

El a făcut apel totodată pentru o pregătire din timp a aspectelor logistice pentru exercitarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019.

Totodată, Klaus Iohannis a afirmat că România pledează "ferm" pentru întărirea relaţiei transatlantice. 

„România pledează ferm pentru ca această relaţie (transatlantică - n.r.) să fie întărită", a afirmat preşedintele.

Șeful statului a dat asigurări că România va continua să se implice activ în dezbaterea privind consolidarea Uniunii economice şi monetare.

„Doresc să reamintesc (...) obiectivul aderării României la zona euro, fără de care nu vom beneficia de toate oportunităţile statutului de membru al UE. De aceea, vom continua implicarea activă în dezbaterea privind consolidarea Uniunii economice şi monetare", a mai spus Iohannis.

Totodată, Iohannis a vorbit despre dosarele sirian şi libian.

„Apreciez că procesul de pace din Orientul Mijlociu trebuie să beneficieze de o relansare a negocierilor directe, astfel încât să se ajungă la o soluţie durabilă şi cuprinzătoare, care să permită în final celor două state, Israel şi Palestina, să convieţuiască în pace. Dosarele sirian şi libian au şi ele nevoie de un progres palpabil. Trebuie să fim mai activi pe dimensiunea politică şi economică în aceste regiuni, la fel ca şi în relaţia cu statele din Asia, America Latină şi Africa. Am început deja să lucrăm în acest scop. Vizita recentă, foarte bună, a premierului Japoniei, prima în istoria bilaterală, care a adus, printre altele, decizia ridicării nivelului relaţiei la cel de parteneriat strategic este un exemplu în acest sens. În acelaşi timp, sunt necesari paşi concreţi, decisivi în soluţionarea paşnică a dosarului nord-coreean", a precizat Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.