Primele centre de vaccinare de tip drive-thru din judeţul Neamţ s-au deschis, sâmbătă, la Piatra-Neamţ şi Roman, şi vor funcţiona în fiecare weekend, a anunţat prefectul George Lazăr.
Centrul de la Piatra Neamţ este amenajat în parcarea "Shopping City", iar cel de la Roman în parcarea "Roman Value Center".
"Campania de vaccinare a fost foarte serios asumată de premierul Florin Cîţu, de Guvernul României, şi s-a dovedit extrem de benefică. De pe 15 mai renunţăm la portul măştii în aer liber, iar o serie de activităţi vor fi reluate. Procesul de vaccinare trebuie intensificat, pentru că numai aşa ne vom întoarce la o viaţă normală, iar rata de incidenţă va fi din ce în ce mai mică. Aveam nevoie de suplimentarea capacităţii de vaccinare cu aceste două noi centre şi le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat", a declarat pentru AGERPRES prefectul George Lazăr.
Centrele de vaccinare drive-thru funcţionează sâmbătă şi duminică, între orele 09.00 - 21.00.
Începând de săptămâna viitoare, centrele vor fi deschise şi în zilele de vineri, în acelaşi interval orar.
Capacitatea de vaccinare este de circa 1.000 de persoane pe zi, iar vaccinul administrat este Pfizer/BioNTech.
Primele două centre de vaccinare drive-thru din județul Neamț au fost deschise sâmbătă dimineață
București
-2°C
Articole Similare

2.321
Doctoriță de la „Marius Nasta”, amenințată cu moartea după decesul unei paciente. Poliția a intervenit
2.321

36
Nu foamea, ci emoțiile controlează alegerile alimentare: Un nou studiu dezvăluie influența pe care o au sentimentele resimțite asupra deciziilor
36

67
Ministrul Sănătății: Spitalele nu au mai fost regândite și reorganizate de peste 30 de ani
67

44
Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Braşov intră în reabilitare prin programul pentru clădiri cu risc seismic
44

210
Boala rară care afectează mai ales tinerii: Miastenia gravis poate rămâne nedepistată ani de zile
210

99
Medicamentele GLP-1 protejează împotriva apariţiei sau agravării dependenţelor
99

62
Medic de la Institutul 'Socola': Dependenţa de jocuri de noroc, comparabilă cu cea de droguri; poate distruge vieţi şi familii
62

27
Pas important pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați: a fost turnată fundația noii unități de igienizare
27

38
Noi speranțe de viață în urma prelevării de organe de la doi pacienți în moarte cerebrală
38

3.268
Premieră în România: Prima condamnare la închisoare pentru agresarea unui cadru medical
3.268

40
Proiect de 16 milioane de lei pentru dotarea a 46 de unităţi de învăţământ din Piteşti cu echipamente digitale
40

48
Ce beneficii are porumbul pentru organism: energie, fibre și nutrienți esențiali
48

40
Revoluție în medicină: prima operație robotică la distanță din Marea Britanie
40

















Comentează