Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primele reacții din vestiarul Franței după marea surpriză de la EURO 2020

Franța

"Un punct nu este ceea ce speram", a declarat Didier Deschamps, selecţionerul Franţei, campioana mondială, ţinută în şah de Ungaria, 1-1, sâmbătă, la Budapesta, într-un meci din Grupa F a turneului final EURO 2020, transmite AFP.

"După o primă repriză în care trebuia să conducem, ne-am trezit conduşi la singura lor ocazie. Evident, la ei acasă, cu acest public, asta le-a dat putere. Se apără foarte bine, au reuşit asta şi împotriva portughezilor până în minutul 83. Este un punct, nu este ceea ce speram de la acest meci, ţinând cont de context îl vom accepta totuşi (...) Şuturile care nu sunt pe spaţiul porţii nu se pot termina cu gol", a spus Deschamps.

Franţa nu a reuşit să confirme evoluţia bună din meciul cu Germania (1-0), în care deşi a fost dominată a etalat un fotbal de nivel înalt. Ungaria a obţinut primul său punct în turneu şi rămâne în cărţi pentru faza următoare, după eşecul la scor de forfait suferit în faţa Portugaliei (0-3), în ciuda unui joc bun.

"Chiar şi împotriva Ungariei este greu", a recunoscut fotbalistul Antoine Griezmann, autorul golului în urma căruia Franţa, campioana mondială, a încheiat la egalitate meciul de sâmbătă, de pe Puskas Arena din Budapesta, în Grupa F a turneului final EURO 2020.

Întrebat dacă îşi face griji pentru ceea ce va urma, atacantul a răspuns: "Nu. Avem grupul, s-a văzut asta când Ousmane (Dembele) a intrat, el poate să facă diferenţa. Ştim că avem pe bancă jucătorii care pot face diferenţa în orice moment. În apărare trebuie să fim solizi ca împotriva Germaniei, cum am fost şi în acest meci cu excepţia unei mici greşeli. Va trebui să continuăm să învăţăm, să vrem să muncim şi să îmbunătăţim mâine două-trei lucruri."

Griezmann a vorbit despre Karim Benzema, colegul său din compartimentul ofensiv, care nu a marcat de la revenirea la naţională: "E al patrulea meci pe care îl jucăm împreună, trebuie să continuăm să punem la punct asta, dar ştiu că avem echipa pentru a reuşi acest lucru."

"Am încredere în tot grupul, în cei care au jucat de la început şi cei care sunt pe bancă", a mai spus Griezmann, care nu a mai ratat un meci al echipei Franţei din iunie 2017.

Franţa nu a reuşit să confirme evoluţia bună din meciul cu Germania (1-0), în care deşi a fost dominată a etalat un fotbal de nivel înalt. Ungaria a obţinut primul său punct în turneu şi rămâne în cărţi pentru faza următoare, după eşecul la scor de forfait suferit în faţa Portugaliei (0-3), în ciuda unui joc bun.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.