Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primii militari din detaşamentul din Portugalia au ajuns în România

Facebook
militari

Un detaşament cu 180 de militari din Portugalia a ajuns, vineri, la Baza 90 Transport Aerian, fiind întâmpinaţi de şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

”Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat la ceremonia organizată vineri, 15 aprilie, în Baza 90 Transport Aerian, cu prilejul sosirii în România a unui detaşament format din aproximativ 180 de militari din Republica Portugheză, care vor fi dislocaţi în ţara noastră în cadrul măsurilor NATO de întărire a Flancului Estic al Alianţei”, a transmis, vineri, Ministerul Apărării.

Potrivit instituţiei, detaşamentul portughez va fi integrat în structurile naţionale şi aliate, cu scopul creşterii capacităţii de reacţie, interoperabilităţii şi, nu în ultimul rând, pentru a sublinia solidaritatea aliată.

”Militarii români aşteaptă cu interes să se instruiască, din nou, alături de trupele portugheze. Noi ne-am făcut partea noastră. Am crescut capacitatea proprie de reacţie şi executăm zi şi noapte, 24/7/365 activităţi în domeniile forţelor terestre, aeriene şi maritime. Prezenţa trupelor aliate în România reprezintă noul normal. Subliniez, din nou, faptul că măsurile adoptate sunt eminamente defensive, adaptate situaţiei de securitate din zona noastră de responsabilitate”, a declarat generalul Petrescu, conform news.ro.

Restul de militari ai detaşamentului portughez, care va fi format din aproximativ 220 de militari precum şi tehnica militară, materialele şi echipamentele aferente, vor sosi în România în zilele următoare.

Militarii portughezi vor desfăşura, pe parcursul următoarelor şase luni, activităţi de instruire împreună cu unităţi militare ale Armatei României.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.