Primul deputat PSD care anunță că NU votează legile justiției: 'Tocmai au aruncat chiar ei cu hârtie igienică în cei aproape 90% dintre români...'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 30-11-2017

Actualizat: 30-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După modificările adoptate la legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor în comisia specială pentru legile justiţiei, deputatul Liviu Pleşoianu este primul parlamentar PSD care anunţă că nu va da un vot favorabil în plen. Pleşoianu este nemulţumit de faptul că răspunderea materială a magistraţilor nu a rămas în forma propusă de Guvern.

Vezi şi: Dana Gîrbovan, președinte UNJR, explică noua formă a răspunderii magistraților: Vești bune pentru cetățeanul de rând

"'Pot' sau 'am dreptul' să-mi declar profunda #SCÂRBĂ față de cum a procedat ieri Comisia Specială în privința răspunderii magistraților? Cei care au votat pentru a schimba textul lui Tudorel Toader, din 'statul are obligația' în 'statul are dreptul', tocmai au aruncat chiar ei cu hârtie igienică în cei aproape 90% dintre români care vor răspunderea magistraților. Dacă nu se revine la forma inițială, eu NU votez în plen așa ceva! ...Iar cine nu e capabil să nu se-ndoaie - să lase locul liber pentru alții! #penibil #revoltător #intolerabil", scrie Pleşoianu pe Facebook.

Liviu Pleşoianu se referă la acţiunea în regres a statului asupra magistraţilor care au săvârşit erori cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, după ce a fost despăgubit cetăţeanul păgubit prin eroarea judiciară.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri