Primul magazin Cora Urban Avangarde City se conformează complet în ceea ce priveşte adoptarea măsurilor de prevenţie împotriva noului tip de coronavirus, astfel că magazinul a primit certificarea SafeGuard în urma auditului efectuat de experţii Bureau Veritas, potrivit unui comunicat remis luni de compania de audit, conform agerpres.
Standardul SafeGuard reprezintă o suită de soluţii concepute pentru a răspunde nevoilor tuturor sectoarelor economiei, pe măsură ce acestea se redeschid. Standardul SafeGuard abordează riscurile specifice tuturor locurilor în care oamenii trăiesc şi muncesc, antrenând totodată echipele în mod eficient cu privire la bunele practici de igienă şi verificând concordanţa stabilirii şi implementării măsurilor de protecţie.
Echipa de conducere a magazinului Cora Urban Avangarde City a dispus implementarea tuturor măsurilor în conformitate cu recomandările autorităţilor locale şi naţionale de sănătate publică, cu scopul de a preveni în mod eficient răspândirea noului tip de coronavirus, se menţionează în comunicat.
Astfel, unitatea comercială din Bucureşti, parte a grupului franco-belgian Louis Delhaize, respectă în întregime procedurile de siguranţă şi protocoalele de curăţenie şi dezinfecţie adecvate, astfel că atât personalul cât şi clienţii magazinului se află în deplină siguranţă pe tot parcursul programului de funcţionare, conform comunicatului.
Eticheta SafeGuard acordată de Bureau Veritas acoperă toate spaţiile de folosinţă comune, precum zona destinată caselor de marcat, holurile amplasate între raioanele cu produse, birourile angajaţilor şi grupurile sanitare, aplicabile întregii suprafeţe comerciale de 100 de metri pătraţi.
Managerul de Calitate al Cora, Cristina Mihalcea, a enumerat măsurile de protecţie oferite de magazinul Cora Urban Avangarde City.
"Spaţiile de cumpărături sunt largi, concepute într-o manieră aerisită, pentru a permite aerului să circule conform, iar podelele holurilor dintre raioanele de produse sunt semnalizate corespunzător, amintindu-le atât angajaţilor cât şi cumpărătorilor de obligativitatea respectării măsurilor de distanţare socială de minimum 1,5 metri şi a purtării măştii de protecţie. Mai mult, în dreptul fiecărei case de marcat, sunt fixate panouri de protecţie din plexiglas, pentru a-i proteja atât pe clienţi cât şi pe angajaţi de o posibilă contaminare. Echipa Cora Urban are în permanenţă în vedere dezinfectarea tuturor suprafeţelor comune, conform recomandărilor oficiale. În plus, la intrarea în magazin sunt amplasate dispozitive medicale în vederea igienizării mâinilor", a precizat managerul de Calitate al Cora, citat în comunicat.
Bureau Veritas Romania este lider de piaţă pentru serviciile de audit care vizează conformitatea cu regulile şi bunele practici de prevenţie Covid-19, cu un portofoliu de peste 1.000 de locaţii deja certificate.
Printre clienţii care au ales soluţiile Bureau Veritas se numără Cora, Mega Image, Auchan, Grupul Accor, Ramada, Alpin, Timpuri Noi Offices, Business Garden, Clinicile Gral, Şcoala de Şoferi TEO.
Primul magazin Cora Urban Avangarde City obține certificarea SafeGuard din partea Bureau Veritas
Articole Similare

345
Cîțu ia la țintă Guvernul, BNR și Fitch: „Soluțiile” implementate din vara lui 2025 nu doar că n-au ajutat, dar au înrăutățit vizibil situația economică
345

32
Livrările de petrol prin conducta Drujba, supuse ”şantajului politic” din partea Kievului, susţine premierul slovac
32

6.757
Cine este Karina Pavăl, moștenitoarea imperiului Dedeman, arhitecta mega-tranzacției Carrefour
6.757

57
Șefa BCE: „Nu impozitelor pe capitalul care părăsește Europa, ci stimulentelor pentru a-l păstra”
57

1.501
Cele mai importante evenimente interne de săptămâna următoare: reforma în administrație, programul de relansare economică, pensiile magistraților
1.501

1.431
Ofensivă economică PSD: Câciu propune plafonări de prețuri și sprijin direct pentru 3 milioane de români
1.431

62
Zona euro analizează strategii pentru „suveranitate monetară” și reducerea dependenței de dolar
62

49
Săptămână mixtă! Bursa de la București scade cu 1,29%, însă lichiditatea explodează la peste 1,1 miliarde lei
49

881
UE visează la independență digitală, însă realitatea arată o dependență profundă de SUA
881

187
Numărul pensionarilor din România scade ușor în ianuarie, dar pensia medie urcă la 2.779 lei
187

46
Banca Centrală Europeană extinde pentru toate băncile centrale din lume accesul de urgenţă la euro
46

64
Capitala pierde câteva sute de angajați în noiembrie, dar salariile urcă și șomajul scade
64

72
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi indisponibilizat peste 35.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute
72

















Comentează