Primul mare lider al ALDE care confirmă RUPTURA cu PSD: 'Trebuie să se revadă sistemul'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 27-10-2017

Actualizat: 27-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Se confirmă prima mare ruptură în coaliția PSD-ALDE! Oamenii lui Călin Popescu Tăriceanu confirmă, prin vocea unui mare lider al partidului, că ALDE vrea revenirea la legea prin care primarii să fie aleși în două tururi, nu în unul, aș cum e acum și cum vrea PSD. De altfel, prima ruptură a avut loc marți, în Comisia de administraţie din Senat, când a fost respins, prin vot, raportul de respingere a iniţiativei PNL privind revenirea la alegerea în două tururi a primarilor, după ce reprezentantul ALDE a votat alături de liberali.

Până la următoarele alegeri locale ar trebui găsită o soluţie care să ofere o mai bună legitimitate primarilor în cadrul comunităţilor din care provin, a declarat vineri, la Deva, vicepreşedintele ALDE, Teodor Meleşcanu, scrie agerpres.ro.

Citește și: EXCLUSIV! Scandal monstru în SĂNĂTATE! Salarii uriașe, medici umiliți și pacienți lăsați la voia întâmplării .

"De la bun început, am susţinut ideea că, în mod normal, un primar, pentru a avea legitimitate, trebuie să fie ales cu un număr important de voturi din comunitatea lui. Actualul sistem, care se bazează pe alegerea celui care are cel mai mare număr de voturi, a făcut ca, în multe localităţi, să fie primari care, de fapt, nu reprezintă localitatea şi interesele oamenilor. Aşa că, din punctul nostru de vedere, în continuare rămânem deschişi ideii că trebuie să se revadă sistemul acesta de alegere al primarilor", a spus Meleşcanu.

El a precizat, însă, că ALDE nu impune o soluţie anume referitoare la revizuirea modalităţii de alegere a primarilor.

Citește și: Premieră la nivel global: Cum arată primul robot care a primit cetățenia unui stat

În ceea ce priveşte alegerea primarilor din două tururi de scrutin, vicepreşedintele ALDE a apreciat că în acest fel câştigătorul obţine, în al doilea tur, mai mult de jumătate din voturi, ceea ce-i conferă legitimitate.

"În două tururi de scrutin se ajunge, în mod inevitabil, la cineva care câştigă cu majoritate de 51%, ceea ce-i dă o legitimitate. Înseamnă că între el şi celălalt contracandidat lumea s-a pronunţat mai mult pentru unul dintre ei şi la un nivel mare, oricum, care reprezintă ceva din comunitate", a arătat Teodor Meleşcanu.

Citește și: Olguța Vasilescu pune punctul pe i : Ce se va întâmpla cu pilonul II de pensii

În opinia sa, mai există timp pentru găsirea unei soluţii referitoare la revizuirea modului de alegere a primarilor, subiectul urmând să fie discutat în coaliţie.

Vicepreşedintele ALDE s-a aflat vineri la Deva pentru a-l susţine pe candidatul ALDE, Ioan Ovidiu Popa, în cursa electorală pentru funcţia de primar al municipiului, la alegerile parţiale din 5 noiembrie.

Citește și: A dezvăluit totul! Ce salariu primea jurnalistul Marius Tucă pe vremea când realiza ”Marius Tucă Show” .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri