Primul preşedinte al Taiwanului ales de popor şi născut în insulă, Lee Teng-hui, a încetat din viaţă joi la un spital din Taipei, la vârsta de 97 de ani, în urma unor probleme mai vechi de sănătate, informează dpa şi Kyodo potrivit Agerpres.
Lee, născut în 1923, a fost preşedintele Taiwanului între 1988 şi 2000 şi se consideră că a jucat un rol cheie în transformarea insulei - care are din 1949 un guvern independent - dintr-un stat autoritar, cu o istorie de represiuni sângeroase, într-o societate pluralistă, cu libertate de expresie.
Lee a supervizat afirmarea Taiwanului în fruntea "tigrilor" economici din Asia de est şi tot în cursul mandatului său au fost iniţiate o serie de alte măsuri importante ca reforma funciară, adoptarea unei politici externe pragmatice şi promovarea învăţământului superior.
Ferm susţinător al dreptului insulei la autodeterminare, Lee a fost considerat o figură pro-independenţă de către Beijing, care consideră Taiwanul parte a teritoriului chinez.
Primul preșdinte al Taiwanului a încetat din viață
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

17
Lucrările la sala de bal de la Casa Albă pot continua până la 17 aprilie
17

16
Coreea de Sud, aproape de un acord petrolier cu Kazahstan
16

1.295
VIDEO Semnal politic puternic în Ungaria: Mobilizare masivă la urne, prezență uriașă la vot
1.295

2.230
Un fost negociator al SUA în Orientul Mijlociu explică de ce au eșuat negocierile cu Iranul: Ei au mai multe atuuri decât noi
2.230

99
Două femei au călcat în picioare un Coran şi au fost arestate pentru blasfemie
99

721
Armistițiul de Paște, încălcat în repetate rânduri în Ucraina: Tot mai multe atacuri din partea Rusiei
721

85
Analiză Financial Times: Alegerile din Ungaria, un test crucial pentru marile puteri
85

4.072
Arabia Saudită face anunțul despre singura rută care salva petrolul din Golf, după atacurile Iranului care au lovit infrastructura cheie
4.072

7.100
Telefonul care a condus la eșuarea negocierilor dintre SUA și Iran: Nici Donald Trump nu știa exact ce se întâmplă
7.100

7.213
VIDEO Prezență record la alegerile din Ungaria și nebunie când a votat Viktor Orban: Deja este întrebat dacă va demisiona
7.213

6.434
Iranul trece la amenințări, după ce au eșuat negocierile cu SUA: Blochează total Strâmtoarea Ormuz și aruncă lumea în haos
6.434

11.648
Donald Trump pregătește o mutare de mare impact, după ce au eșuat negocierile cu Iranul: Lovitură devastatoare pentru iranieni
11.648

4.698
Noi detalii în cazul furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents: unul dintre suspecți refuză o înțelegere. Ce motiv a invocat
4.698
















Comentează