Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite (CIA) i-a decernat o medalie prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, a anunţat duminică agenţia de presă oficială SPA, preluată de France Presse, scrie Agerpres.
În cadrul unei ceremonii desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute la Riad, în timpul primului său turneu în străinătate, noul şef al CIA, Mike Pompeo, l-a decorat pe prinţul Mohammed ben Nayef cu Medalia George Tenet - numele directorului CIA din 1996 până în 2004 - ca o recunoaştere a "muncii excelente în domeniul informaţiilor şi al luptei împotriva terorismului".
Fostul judecător CCR Toni Greblă, în fața magistraților ÎCCJ
Prinţul Mohammed, în vârstă de 57 de ani, este ministru de interne din 2012, iar anterior, ca viceministru, a condus lupta împotriva Al-Qaida, după o serie de atacuri comise de această organizaţie teroristă în Arabia Saudită între 2003 şi 2007. În 2009, moştenitorul tronului a scăpat cu răni uşoare în urma unui atentat sinucigaş.
Potrivit SPA, prinţul l-a asigurat pe Pompeo că între Riad şi Washington nu va interveni niciun obstacol după instalarea la Casa Albă a preşedintelui Donald Trump. Relaţiile între Arabia Saudită şi SUA s-au răcit în timpul mandatelor preşedintelui Barack Obama, căruia saudiţii i-au reproşat prudenţa în Siria şi politica apreciată ca favorabilă Iranului, notează AFP.
Comentează